Tânăr de 18 ani din Șaru Dornei reținut după ce, conducând fără permis, s-a răsturnat cu mașina și a vrut să scape cu fuga, lăsând în automobil doi răniți

În noaptea de 4 iulie a.c., înainte de ora 3.00, Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată telefonic de către Spitalul municipal Vatra Dornei, secţia CPU, despre faptul că la unitatea medicală a fost adusă cu ambulanţa o tânără din comuna Panaci, fiind victima unui accident rutier comis pe raza comunei Şaru Dornei, satul Neagra Şarului.

S-a stabilit că un anume Paul R., de 18 ani, în timp ce conducea un autoturism marca Fiat, pe DC Pârâul Buzileni, din localitate, ajungând într-o curbă uşoară la dreapta, pe fondul vitezei neadaptate şi a experienţei reduse în conducere, a derapat, a lovit un cap de pod şi s-a răsturnat pe cupolă în albia pârâului Buzileni. Șoferul, care nu posedă permis de conducere, a părăsit după accident locul faptei. De reținut că autoturismul i-a fost încredinţat pentru a fi condus de un anume Robert Daniel M. 

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unei tinere de 21 de ani, pasageră în autoturism pe locul stânga spate şi a proprietarului mașinii, Daniel M., pasager pe locul dreapta faţă, care au fost transportaţi la Spitalul Vatra Dornei pentru acordarea de îngrijiri medicale.

S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului şi încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice”.

Față de Paul R. a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.   

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *