Mopan Suceava
Evenimente

Tânăr de 18 ani prins la furat whiskey Jack Daniels în Kaufland Suceava

Ieri, sâmbătă 1 februarie a.c. pe la ora 13.00,  Poliția municipiului Suceava a fost sesizată de către agentul de pază la Hipermarketul Kaufland, situat pe strada Universităţii din municipiul reședință de județ cu privire la faptul că a fost prins un tânăr care a sustras bunuri din incinta magazinului.

În camera destinată agenţilor de pază al hipermarketului Kaufland, a fost găsit acel tânăr  în vârstă de 18 ani, care în jurul orelor 12.15 a intrat in incinta hipermarketului Kaufland cu scopul de a sustrage diferite bunuri din incinta magazinului.

Odată ajuns în interiorul magazinului, a luat de pe raftul cu băuturi alcoolice două sticle de whiskey Jack Daniels de 700 mililitri în valoare totală de 200 de lei, pe care le-a introdus în rucsac, fără a le achita la casele de marcat.

Imediat după ce a trecut de casele de marcat,  acesta a fost interceptat și condus de agenții de pază ai hipermarketului în biroul lor, iar cu ocazia efectuării controlului asupra sa, au găsit în rucsacul acestuia cele două sticle de whiskey.        

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate până la sosirea organelor de poliție, iar reprezentanţii magazinului nu au niciun fel de pretenție față de autorul furtului.

A fost întocmit proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante pentru săvârșirea infracțiunii de furt, dosarul urmând a fi soluționat de Poliția municipiului Suceava.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *