Tânăr de 23 de ani din Liteni, găsit de propria mamă spânzurat într-un șopron al gospodăriei

Marți dimineață, pe la ora 7.00, Poliţia Oraşului Liteni a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că numitul D.C., de 23 ani, localnic, a fost găsit spânzurat în curtea locuinței sale, de către mama sa..

Aceasta a arătat că fiul ei s-a întors la data de 19.07.2021 din Germania, iar în seara aceleași zile a plecat cu prietenii să consume alcool la barul ”La Brânzac”, din apropierea locuinței sale și nu l-a mai văzut până când l-a găsit, în dimineața zilei următoare, spânzurat de grinda unei magazii și i-a tăiat funia cu un cuțit, coborându-i corpul pe sol.

La fața locului a intervenit și un echipaj SMURD care a efectuat manevre de resuscitare, fără rezultat pozitiv.

Din investigațiile efectuate în rândul prietenilor susnumitului, a rezultat faptul că acesta era consumator de alcool, iar pe fondul consumului de astfel de băuturi a amenințat de mai multe ori că se va sinucide.

În seara zilei de 19 iulie,  D.C.  a consumat băuturi alcoolice la barul ”La Brânzac”, din apropierea locuinței sale și a plecat acasă în jurul orelor 22.00, fără a avea conflicte cu vreo persoană.

S-a întocmit dosar penal cu privire la infracţiunea de „ucidere din culpă”.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *