Tânăr de 26 de ani din Mitocu Dragomirnei, cu permis ucrainean fals, prins conducând prin Pojorâta un Audi aflat sub sechestru

Sâmbătă dimineață, pe la ora 09:05, lucrătorii Secţiei 11 Poliţie Rurală Pojorâta, în timp ce desfășurau activități de control a traficului rutier pe DJ 175 din localitate, au oprit un autoturism marca Audi.

 La volanul autoturismului a fost identificat  A.C., de 26  ani, din comuna Mitocu Dragomirnei.

După verificarea în baza de date s-a stabilit că autoturismul face obiectul unui sechestru, conform unui dosar de executare.

Cu ocazia verificării permisului de conducere,  existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestuia, s-a procedat la verificarea  în bazele de date ale  Poliţiei, ocazie cu care s-a constatat că bărbatul nu  figurează ca deținător de permis de conducere valid pentru nicio categorie de vehicule.

El a recunoscut în fața polițiștilor faptul că a obținut permisul de conducere fals în anul 2017 contra sumei de 200 euro de la un cetățean ucrainean pe care nu-l cunoaște și că știa că nu are dreptul de a conduce nici o categorie de vehicul pe drumurile publice.

În cauză s-a întocmit dosar penal  pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere’’, ,,falsul material în înscrisuri oficiale” și ,,uzul de fals”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *