Tânăr din Slătioara, rănit după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat, preluat cu elicopterul și transportat la spital
Pompierii militari de la subunitățile Fălticeni și Suceava au intervenit în urma unui accident, pe raza satului Slătioara, comuna Râșca.
Evenimentul s-a produs pe un drum în fondul forestier, unde un tractor agricol s-a răsturnat, iar conducătorul utilajului a fost prins sub acesta.
Salvatorii au alocat la fața locului o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și un vehicul utilitar 8×8, iar în sprijin, un echipaj SAJ, cu medic.
Pompierii militari au folosit accesoriile din dotare și au extras conducătorul tractorului, misiunea fiind complexă și îngreunată de poziția utilajului răsturnat.
Rănitul, un tânăr în vârstă de 31 de ani, conștient și cooperant, dar cu multiple traumatisme, a fost transportat la ambulanța SAJ, unde a fost stabilizat de către echipajul medical.
Concomitent, medicul SAJ a solicitat intervenția unui elicopter SMURD, pentru ca victima să fie transportată de urgență la o unitate spitalicească.
Elicopterul SMURD de la baza aeriană de salvare Târgu Mureș a ajuns în zonă și va prelua rănitul pentru transport la spital. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra-Dornei, pentru a se stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii evenimentului și a se dispune măsurile necesare.







