Mopan Suceava
Actualitate

Tânăr din Vicovu de Jos, fără permis și drogat, oprit de polițiști astă noapte pe când conducea un Audi A6 prin centrul comunei

În noaptea de duminică spre luni, pe la ora 00:50, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier, pe raza comunei Vicovu de Jos, pe DN 2E, au efectuat semnale regulamentare de oprire a autovehiculului  marca Audi A6, care se deplasa dinspre Vicovu de Sus către Voitinel.

Polițiștii au identificat la volanul autovehiculului pe Vasile P., în vârstă de 25 ani, din comuna Vicovu de Jos.

S-a procedat la verificarea în bazele de date ale Poliției Române  și s-a  constatat că tânărul figurează cu permisul de conducere anulat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ dar pentru că    avea un comportament suspect, s-a procedat la efectuarea unui control corporal, găsindu-se asupra sa, într-un portofel, o bancnotă de 1 leu rulată cu reziduuri de culoare alb pe interior dintr-o substanță susceptibilă a avea efect psihoactiv.

Vasile P. a fost testat cu aparatul Drugtest, reieșind pozitiv la consum de methamphetamine, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea recoltării de mostre biologice.

Pe numele său s-a întocmit dosar penal cu privire la infracțiunile de: ” conducerea unui vehicul fără permis de conducere”  și ” conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *