Tânăr vicovean care conducea fără permis, urmărit în miez de noapte de polițiști, până a fost prins și încătușat

La primele ore ale dimineții de  24 septembrie, pe la ora 03.00, o patrulă din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a observat la intersecția străzii Calea Cernăuți cu strada Calea Bucovinei din localitate, un autoturism VW Passat al cărui conducător auto, la vederea echipajului de poliție, a efectuat brusc manevra de întoarcere, motiv pentru care  s-a procedat la urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție în funcțiune pe o distanță de aproximativ 1.500 de metri,  până  în parcarea unei clădiri comerciale, unde, conducătorul auto a coborât și a încercat să fugă, fiind prins, imobilizat și încătușat de polițiști.

Bărbatul de la volan a fost identificat de polițiști ca fiind Ilie M.,  un localnic de 25 de ani.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *