Mopan Suceava
Evenimente

Tânără de 19 ani omorâtă și prietena ei rănită grav după ce șoferul unei autoutilitare, intrând pe contrasens, a lovit în plin mașina în care se aflau cele două, la Basarabi

Vineri dimineață, pe la ora 07:00, Petru Maftei, un bărbat de 30 de ani  din municipiul Fălticeni, în timp ce conducea autoutilitara marca Iveco pe D.J 208, pe raza localității Basarabi, din direcția  Fălticeni către Dolhasca, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Renault condus de Georgiana Ț. de 19 ani, din comuna Dolhești, care circula din sens opus.

În urma producerii accidentului a rezultat decesul tinerei și vătămarea corporală gravă a colegei sale, Gabriela F., tot de 19 ani, din comuna Dolhești, pasageră în autoturismul Renault. Aceasta din urmă a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul „politraumatisme prin accident rutier”.

Maftei Petru a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ și i s-au  prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul mun. Fălticeni

S-a întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunilor de „vătămare corporală  din culpă” și „ucidere din culpă”.

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *