Mopan Suceava
Actualitate

Tânără din Zvoriștea, înșelată cu 3000 de lei în urma unui mesaj pe WhatsApp ce părea a fi trimis de o rudă

Luni după amiază, pe la ora 17.25, Secția 8 Poliție Rurală Adâncata a fost de o femeie de 26 ani, din comuna Zvoriștea, cu privire la faptul că a fost indusă în eroare prin WhatsApp privind împrumutul unei sume de bani.

Polițiștii au stabilit că în data de 10.02.2025, la ora 16:40, tânăra a primit un mesaj prin intermediul aplicației WhatsApp de pe numărul de telefon al mătușii sale, prin care i-a solicitat să-i împrumute suma de 3034 lei prin transfer bancar pe un cont indicat. Femeia a dat curs imediat solicitării și a transferat suma cerută către contul indicat, în două tranșe.

La scurt timp, reclamanta  a observat că pe aplicația Facebook, mătușa sa a postat un mesaj prin care anunța faptul că telefonul i-a fost virusat, iar de pe acesta se trimit mesaje către toate contactele din telefon.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, cercetările fiind continuate de către lucrătorii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata.

Polițiștii atrag atenția că această metodă de înșelătorie implică persoane cu intenții rău voitoare care contactează victimele, pretinzând că sunt prieteni, membri ai familiei sau chiar reprezentanți ai unor instituții. Ele vor solicita un cod de verificare pe care l-ați primit prin SMS, invocând diverse motive (precum o „eroare tehnică” sau „necesitatea urgentă de ajutor”). După ce le furnizați codul, aceștia pot prelua controlul asupra contului dumneavoastră de WhatsApp și îl pot utiliza pentru a înșela alte persoane sau pentru alte scopuri.

 

I.P.J. Suceava recomandă:

 

– Fiți precauți la mesajele primite de la numere necunoscute sau chiar de la contacte salvate. În această schemă, infractorii se prezintă ca fiind persoane cunoscute sau oficiali și vă cer să trimiteți un cod de verificare pe care l-ați primit prin SMS.

– ⁠Nu divulgați niciodată coduri de verificare WhatsApp. Acestea sunt folosite pentru a securiza contul dvs., iar furnizarea lor poate permite infractorilor să preia controlul contului.

– ⁠Verificați întotdeauna identitatea persoanei care vă contactează. Dacă primiți cereri neobișnuite sau urgente, apelați direct persoana respectivă pentru a confirma autenticitatea mesajului.

– ⁠Activați autentificarea în doi pași pe WhatsApp. Aceasta adaugă un nivel suplimentar de securitate și previne accesul neautorizat la contul dvs., chiar dacă cineva obține codul de verificare.

– ⁠Nu dați curs cererilor financiare sau promisiunilor suspecte. Escrocii pot încerca să vă convingă să faceți plăți rapide sau să trimiteți bani sub pretexte false.

– ⁠Educați-vă familia și prietenii. Informați-i despre această metodă de fraudă pentru a preveni alte incidente.

Vigilența și precauția sunt cele mai bune arme împotriva oricărei tentative de fraudă!

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *