Mopan Suceava
Actualitate

Tânărul din Voitinel, băut și fără permis, care a intrat cu mașina într-un mal de pământ la Vicovu de Jos și a accidentat trei persoane, pus sub control judiciar

Tânărul din Voitinel, băut și fără permis, care a intrat cu mașina într-un mal de pământ la Vicovu de Jos și a accidentat trei persoane, pasagere în mașină, printre care și o fetiță de 4 ani, a fost pus sub control judiciar.

Astfel, la data de 11.06.2019 s-au continuat cercetările privind accidentul rutier din 06.06.2019 ce a avut loc pe raza comunei Vicovu de Jos, iar față de M.F.D, de 24 ani, din comuna Voitinel, s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioada de 60 de zile începând cu data de  11.06.2019 (după expirarea măsurii reținerii) până la data de 09.08.2019, inclusiv.

Amintim că în data de  06 iunie 2019, la ora 21.10, pe un drum comunal neclasificat din couna. Vicovu de Jos, M.F.D., un bărbat de 21 ani din Voitinel, care nu avea permis de conducere, în timp ce conducea autoturismul marca Ford Tranzit, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă la stânga, a părăsit partea carosabilă intrând într-un mal de pământ. După producerea accidentului, atât conducătorul auto cât și pasagerii au fugit de la locul faptei.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a pasagerilor din mașină, un bărbat de 24 ani, un tânăr de 17 ani și o fetiță de 4 ani, toți din comuna Voitinel.

Conducătorul auto a fost identificat pe raza localității de domiciliu și fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *