Mopan Suceava
CulturalNational

TARAFUL FLORIN MUCEA ALĂTURI DE MARII ARTIȘTI AI BUCOVINEI

Bătrânul Vasile Mucea de la Bilca a lăsat moștenire românilor câteva cântece nemuritoare din tezaurul folcloric bucovinean. Când bătrânul rapsod Mucea din Bilca punea vioara sub grumaz și lega cu arcușul său măiestru primele acorduri ale melodiei național – folclorice ”Cântă cucu-n Bucovina”, lacrimile începeau a curge pe fețele celor care ascultau. Iar când vocea sa simplă dar totodată de neimitat începea cântarea, cei mai mulți începeau să plângă de-a binelea, să fi fost ei politicieni, șefi de primării ori simpli spectatori.

Vasile Mucea a lăsat o moștenire pe care puțini urmași ar fi putut să o onoreze. Pe de o parte talentul în folosirea instrumentelor muzicale, pe de altă parte simțământul patriotic. Când cele două valoroase moșteniri se strâng la un loc, nu se poate întâmpla altceva decât ca lucrurile să își urmeze cursul firesc.
Florin Mucea, fiul rapsodului Vasile Mucea, împreună cu fiul său Vasile Junior – Vasilică Mucea, nepotul regretatului cântăreț, sunt acum printre cei mai solicitați artiști suceveni.

Un mesaj frumos din partea celor doi mai tineri artiști de la Bilca, Florin și Vasile Mucea Junior îl publicăm acum:
”Din inima Carpaților, de acolo de unde păduri foșnesc și pâraiele vesele mai spun povești despre locul în care soarele tainic apune, acolo a lăsat Dumnezeu o bucată de paradis numită Bucovina. În acest loc minunat a trăit unul dintre marii rapsozi reprezentativi ai tradiției noastre bucovinene, VASILE MUCEA. El a purtat și transmis urmașilor săi mesajul autentic, fidelitatea și puritatea spiritului autentic popular”.

Așa cum s-a exprimat și cunoscuta interpretă de muzică populară din Bucovina, prețuita artistă Angelica Flutur, ”Fiul și nepotul rapsodului Vasile Mucea, Florin și Vasilică Mucea, au călcat pe urmele lui, iar astăzi ne bucură auzul prin măiestria cu care interpretează melodiile tradiționale folosind cu profesionalism instrumentele lor muzicale.
Florin Mucea și fiul său sunt invitați, cu formația lor atât în țară cât și în străinătate, de multe ori alături de nume cunoscute ale folclorului național.

”Cele mai frumoase colaborări le-am avut cu Angelica Flutur, Alexandru Brădățan, Andreea Chisăliță, Grigore Gherman, Georghiță Rotaru, Lucica Păltineanu. Cu Angelica Flutur am filmat un videoclip LIVE cu Bătrâneasca noastră dragă și câteva Huțulci foarte frumoase, videoclip care are deja peste 100 000 de vizualizări pe You Tube. Pentru românii care s au întors acasă din Diaspora am organizat la inițiativa unui mare iubitor al folclorului din zona noastră o Seară bucovineană care s-a bucurat de prezenta îndrăgitei Angelica Flutur. Atmosfera a fost una deosebită la Popasul Vlădichii, toata lumea a dansat alături de noi iar când s-au încins, dansatorii au ieșit în curte la joc și voie bună.
Putem să ne mândrim oriunde în lume cu folclorul și tradițiile noastre, bogăția și valoarea spirituală existentă la noi în Bucovina pe care nu o mai întâlnim nicăieri. Dovezi sunt și numeroasele turnee întreprinse cu taraful nostru în toată Europa.
Luna august este o luna foarte bogata în evenimente private datorită numărului mare de români care au revenit acasă , dar sperăm ca în această toamnă când programul se va mai relaxa, vom porni noi proiecte muzicale”, a transmis artistul Florin Mucea.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *