Tarzan și Tărzănel, stăpânii Rădăuțiului. Primele concluzii ale Poliției după suita de accidente de ieri seară, din Rădăuți, provocate de un minor de 15 ani

Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a oferit astăzi amănunte suplimentare legate de suita de evenimente rutiere petrecute în după amiaza zilei de ieri, în municipiul Rădăuți.

Potrivit comunicatului de presă  transmis în dimineața acestei zile, ieri după amiază, pe la 17.10, L.L. de 15 ani din municipiul Rădăuți, conducea autoturismul Ford Focus, pe strada Piața Unirii din municipiul Rădăuți, având direcția de deplasare dinspre parcarea centrală spre centrul municipiului. În autoturism se mai aflau V.D.A.  de 16 ani din Rădăuți și P.M. A. de 16 ani din orașul Milișăuți.

În momentul în care șoferul L. L. a observat că pe strada Piața Unirii se afla un echipaj de poliție, a intenționat să efectueze manevra de mers înapoi pentru a reintra în parcarea centrală, situație în care a intrat în coliziune cu autoturismul VW Polo, condus de o femeie  din municipiul Rădăuți. În urma coliziunii au rezultat avarii la ambele autoturisme, însă L. M., șoferul de 15 ani  și-a continuat deplasarea spre centrul municipiului.

În aceste condiții un echipaj  de poliție a trecut la urmărirea autoturismului Ford Focus condus de minorul L.L. cu numărul de de înmatriculare SV-83-DNI, pe mai multe străzi de pe raza municipiului, pe o distanță de circa 15 km.

În timp ce autoturismul Ford Focus se deplasa pe strada  1 Mai, având direcția de deplasare spre centrul municipiului, pe un sector de drum în curbă la dreapta, șoferul minor a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu autospeciala condusă de un agent de poliție ce se deplasa regulamentar din sens opus, după care autoturismul Ford a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice.

În aceste condiții au rezultat avarii la autospeciala de poliție și vătămarea ușoară a agentului  „contuzie omoplat stâng”.

După producerea accidentului L.L. a coborât din autoturism și a fugit în curtea unui imobil din apropierea locului producerii accidentului.

Minorul L.L. nu posedă permis de conducere și nici nu avea cum, la vârsta sa, de 14-15 ani..

Conducătorul autospecialei de poliţie, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, iar ulterior i s-a recoltat o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.          

În cauză s-a luat legătura cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,vătămare corporală din culpă”, ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi ,,părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

O urmărire ca în filme pe străzile Rădăuțiului, ieri după amiază. Nu sunt oferite date oficiale despre părinții aventurosului adolescent, nici despre cum a reușit să urce la volanul unei mașini relativ scumpe, în care să își încarce prietenii și să pornească într-o aventură, în miez de zi, pe străzile din Rădăuți.

Am aflat că cel mic, eroul principal al filmului de miercuri seară, șofer plin de sine este poreclit ”Tărzănel”. I se spune așa pentru că părintele său este cunoscut în comunitatea rădăuțeană, sub numele de ”Tarzan”. Acest Tarzan, părinte al zgubiliticei progenituri învățată că  încă din naștere trebuie să fie stăpână pe ceva, este unul dintre stăpânii cu adevărat ai pieței auto din municipiul Rădăuți.

Pentru a-și demonstra puterea, acum câteva zile, două jeep-uri scoase la vânzare prin sistemul de comercializare supervizat de ”Tarzan” amândouă cu volan pe dreapta, o mașină înmatriculată în Irlanda, alta în Marea Britanie, au fost parcate  drept în fața unui cabinet al unui parlamentar din opoziție.

Mai trebuie adăugat faptul că aventurosul ”Tărzănel” a luat mașina în care i-a aburcat pe cei doi prieteni ai lui din Parcarea centrală a municipiului Rădăuți. Părintele său, Tarzan cel bătrân este unul dintre cei mai prolifici traficanți de mașini străine de la Rădăuți. A ajuns în oraș acum peste 20 de ani, s-a instalat în una dintre clădirile vechi din municipiu, cu ieșire la curtea interioară, către actualul bazar. Cu toleranță maximă din partea municipalității rădăuțene, micul imperiu al lui Tarzan din buricul târgului rădăuțean s-a extins. El a devenit dealerul principal pentru mașini la mâna a doua din Rădăuți iar edilii locali au fost puși în fața faptului împlinit: mai întâi să fie parcate mașinile lui Tarzan ce sunt scoase la vânzare, restul lumii după aceea.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *