Tată și fiu din Liteni, trimiși în judecată pentru tentativă de omor. Cei doi l-au adus l-au bătut, aducându-l la un pas de moarte pe un bărbat de 28 de ani din localitate

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui Mihai Țibichi, în vârstă de 43 de ani, și fiul să minor Cosmin-Mihai Țibichi, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, reținându-se următoarele:

Procurorii au stabilit că la data de 26 decembrie 2020 între inculpatul minor și o Ciprian A. din aceeași localitate  a avut loc o discuţie în contradictoriu în cadrul căreia cei doi şi-au adresat reciproc cuvinte jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă, împrejurare în care persoana vătămată a intervenit ferm între aceștia, reușind să aplaneze starea conflictuală.

Deranjat de situația în care a fost pus, inculpatul minor a povestit tatălui său cele întâmplate, astfel că în ziua de 30 decembrie 2020, cei doi au urmărit-o pe aceasta până ce a ajuns în incinta unei spălătorii auto. Aici, cei doi inculpați, unul cu o toporișcă iar celălalt cu o țeavă metalică, i-au aplicat lovituri persoanei vătămate atât în zona capului cât şi la nivelul corpului. Deși luată prin surprindere, persoana vătămată a reuşit la un moment dat să fugă, însă s-a dezechilibrat şi prăbuşit la sol, unde inculpații au continuat să o lovească de câteva ori cu obiectele cu care erau înarmaţi.

În cele din urmă, persoana vătămată a reuşit să se refugieze în incinta unui service auto situat în curtea acelei spălătorii.

Leziunile provocate persoanei vătămate au necesitat pentru vindecare un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale.

Incidentul a fost de scurtă durată, însă foarte intens, creând panică şi temere persoanelor ce se aflau în zonă, niciuna dintre acestea neavând curajul să intervină pentru a aplana conflictul.

Cauza a fost instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul IPJ Suceava – Serviciul Investigaţii Criminale.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *