Taximetrist din Suceava, reclamat de o pasageră, amendat pentru că nu purta mască, nu a eliberat bon și a adresat injurii clientei
Polițiștii de la Secția de Poliție Burdujeni, au fost sesizați ieri, 12 decembrie 2020, printr-un apel la numărul Telverde, de către o tânără de 25 ani, din comuna Verești, cu privire la faptul că deplasându-se cu un taxi de la Iulius Mall Suceava la Gara Burdujeni, conducătorul auto nu a purtat masca de protecție.
S-a luat legătura telefonică cu apelanta, care a declarat că se află deja în tren și se îndreaptă spre domiciliu, respectiv comuna Verești. Aceasta a relatat că s-a deplasat cu un taxi (indicativ 210, n. poliție), de la Iulius Mall Suceava la Gara Burdujeni, iar pe tot traseul a constatat că taximetristul nu a purtat masca de protecție și, totodată, la finalul cursei, a refuzat să-i elibereze bon fiscal.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii l-au identificat conducătorul auto, un bărbat de 49 ani din municipiul Suceava, care a fost invitat telefonic la sediul Poliției, pentru clarificarea situației.
În urma verificărilor acesta a fost sancționat pentru nerespectarea normelor de prevenire a răspândirii Covid 19, pentru neeliberarea bonului fiscal și adresarea de injurii, amenda totală fiind în cuantum de 4.000 lei.