Țeapă pe OLX, reclamată la Câmpulung, clarificată rapid de polițiști. Escrocul a fost prins, a restituit telefoanele mobile însușite, și-a cerut scuze și a fost iertat de păgubit

Comerțul ocazional online care este atât de bine promovat pe toate canalele, de la presa scrisă la cea audiovizuală ori pe internet, comportă și riscuri. Da la barabula împachetată frumos pe post de smart, la mașini, covoare, șifoniere ori mașini de spălat inexistente, pentru care unii români creduli plătesc în avans, crezând că au dat peste cine știe ce chilipir.

Dar există probleme și de cealaltă parte. Oameni de bună credință vor să vândă ceva, cumpărătorul apare ca prin minune dinaintea lui iar vânzătorul, minunat de puterea de reacție a celor interesați de acest comerț ocazional online, predă obiectul fără prea multe fandoseli, mai ales că primește în schimb o bucată de hârtie din care rezultă că plata contravalorii acelui obiect s-a făcut deja ori se va face, prin virament sau prin cine știe ce alte mijloace electronice de plată.

Iată un exemplu de țeapă luată de un câmpulungean. Norocul său este că s-a trezit repede și a alertat Poliția, care în scurtă vreme l-a dibuit pe escroc:

La 20.03.2019, ora 15.30, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată de către un bărbat de 42 ani, localnic, despre faptul că în urma unui anunț pe care l-a postat pe OLX, o persoană necunoscută care a declarat că este agent al firmei Cargus, a ridicat un pachet în care se aflau două telefoane mobile marca Iphone 7, spre a fi trimis în orașul Deva, județul Hunedoara.

După preluarea coletului a lăsat un aviz Cargus din carton.  Ulterior bărbatul și-a dat seama că a fost înșelat cu suma de 2600 lei, contravaloarea telefoanelor.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că apelantul este administrator la o firmă care are ca obiect de activitate repararea echipamentelor electronice și de telecomunicații.

Pe data de 19.03 2019 a scos la vânzare pe site-ul OLX două telefoane mobile marca Iphone 7, pentru suma de 2700 lei. Telefoanele au fost confecționate de către el prin cumpărarea de pe același site  OLX a plăcilor de bază și a celorlalte subansamble.

În seara zilei de 19.03.2019, în jurul orei 21.00, a fost contactat pe serviciul de mesagerie OLX, de către o persoană care s-a arătat interesat de achiziție. I-a propus o reducere pentru achiziționarea ambelor telefoane, vânzătorul spunându-i că nu poate lăsa sub suma de 2600 lei. Acesta i-a spus că este de acord și i-a spus că la 20.03.2019, după ora 12.00, va trimite un curier, deoarece acest site poate face acest lucru.

La 20.03.2019, în jurul orei 14.00, la sediul firmei s-a prezentat un tânăr, care a spus că este de la firma de curierat Cargus și a venit pentru a ridica un colet. Cum era preocupat de împachetarea coletului, nu a băgat de seamă că acel tânăr nu avea nici un fel de semn sau echipament al firmei de curierat.

A predat pachetul, acel tânăr i-a eliberat o hârtie fără duplicat și a plecat cu pachetul.

În urma activităților informativ-operative desfășurate de către polițiștii biroului de investigații criminale din cadrul Poliției Câmpulung Moldovenesc, autorul infracțiunii a fost identificat ca un localnic de 27 ani, care a recunoscut fapta comisă.  Mai mult, a restituit pachetul cu telefoane și s-a împăcat cu persoana vătămată.

A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ,,înșelăciune ”, care va fi soluționat procedural.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *