Teodora, dinozaurii și Măria lui George a Cilinii. Editorial aniversar

Aceste rânduri sunt despre Teodora. Nu numai despre Teodora adolescenta care are legată la brâu cămașa roșu cu negru, în carouri. Nu numai despre Teodora care învață departe de casă dar aproximativ aproape de fratele și sora ei. Nu numai despre Teodora care își consolează părintele ori pe bunica octogenară precum și pe toți prietenii ei din acel la fel de mic dar  la fel de mirific univers precum  este Remezăul, dar situat de cealaltă parte a dealului Aluniș:  Putna  cea mare, cu mănăstiri, cu chilie, cu hoteluri,  cu Putnișoara ei, cu Bodârlăul ei, cu Viețăul ei, cu Glodul ei. Toate acestea Teodora le cunoaște și ia act despre ele de fiecare dată când coboară din tren și revine în ograda ei de peste drum de bloc.

Acest capitol este despre Teodora care are un suflet atât de mare și de rotund încât nici o săgeată n-ar putea să se înfingă în inima ei, ricoșând automat în ochiul țintașului. Acest capitol este despre Teodora care are o inimă atât de puternică încât dacă cineva vrea să plângă lângă ea, fetița îi dă cu inima ei peste bot de să-i treacă pofta celui de alături  de a se mai sclifosi.

Acest capitol este despre Teodora care înseninează gândurile celor care așteaptă un telefon de la dânsa, fiindcă  dovedește zilnic, la o a adică chiar și singură, că ea ar putea ține în viață, pentru o bucată de vreme, un univers mai greu decât cerul ținut pe veci în cârcă de titanul Atlas.  

Teodora nu s-a suit până acum deasupra Chiliei lui Daniil Sihastru, nu a dormit sub lespedea de la Gotca. Ea a aflat însă că acolo sus, în vârful Alunișului, dinozaurii cei mici de pe Remezău s-au adunat în noaptea de Sfânta Maria cu cei de pe Viețău,  sub o căpiță de fân adunat de pe cosișul lui   Mihai a Calinei  și au semnat tratat comun de pace.

S-a semnat acolo angajamentul ca dinozaurii cei mici din Putna să nu mai poarte războaie teritoriale cu verii lor din Vicov – Remezău iar la o adică, dacă vor fi chemați la negocieri, s-au angajat să  îi împace pe oamenii de pe cele două părți ale dealului Aluniș. Pentru că, orice s-ar spune,  este dovedit de paleontologi și de fosilologi, că dinozaurii sunt mai vechi pe aceste plaiuri decât oamenii.  Ei au drept de proprietate pe această parte a lumii măcar de pe vremea mării Tethys, adică de acum 67 de milioane de ani.

 Și pentru că trebuia găsit un ambasador credibil, Teodora a fost desemnată de conciliul micilor dinozauri din Poiana Alunișului, fără ca ea să știe, cu responsabilitatea acestei delicate slujbe diplomatice  plenipotențiale, determinând-o discret cu puterile lor antediluviene  pe Măria lui George a Cilinii a lui Precub a lui Anton a lui Iosub, băbuță ok. de pe Remezău să o iubească pe Teodora de parcă ar fi a ei.

Măcar  în acest fel, micii dinozauri invidioși din Aluniș s-au dovedit în anii aceștia a fi buni la ceva.

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *