Teodora Munteanu, consilier local ales USR va fi noul viceprimar al municipiului Suceava. De ce a ales USR în locul PMP, explică primarul Ion Lungu

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat astăzi într-o conferință de presă că al doilea viceprimar al Sucevei va fi Teodora Munteanu, consilier local ales pe lista USR, președinte al organizației județene Suceava a acestei formațiuni politice. El a explicat și de ce s-a decis să se renunțe la colaborarea cu PMP care a obținut mai multe mandate de consilier (4, față de 3 la USR) și a cărui președinte județean, Marian Andronache a fost vreme de 4 ani viceprimar al municipiului Suceava:

”Am avut discuții cu ambele partide, USR și PMP,  pentru a putea face o majoritate, În urma consultărilor pe care le-am avut, am decis ca majoritatea în consiliul local să o facem cu USR. Dintr-un simplu considerent: estimăm că în perioada următoare guvernarea la nivel național va fi formată din PNL și USR. Este bine să avem intrare la toate ministerele. Vor fi foarte mulți bani europeni  de adus la Suceava și trebuie să ne mișcăm în acest sens. Facem o propunere de colaborare și față de cei de la PMP în Consiliul Local. Îi avem parteneri, putem colabora în comisii, în consiliile de administrație, în adunările generale ale acționarilor la societățile din cadrul Primăriei. Avem deschidere pentru cei de la PMP dar în ceea ce privește viceprimarul, noi dorim să îl luăm de la USR, pe doamna Teodora Munteanu”, a explicat primarul liberal Ion Lungu.

Este vorba, desigur, despre al doilea viceprimar, numele celui dintâi fiind deja cunoscut în persoana liberalului Lucian Harșovschi, pe care Ion Lungu l-a descris ca fiind ”mâna sa dreaptă”.

Marian Andronache, viceprimarul PMP în funcție va reveni la vechiul loc de muncă, acela de director general al Direcției Domeniului Public din cadrul Primăriei municipiului Suceava iar primarul Ion Lungu a declarat că speră să aibă o colaborare bună cu el pe linie profesională.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *