Terminalul II la Aeroportul Suceava, Parc Industrial, investiții în derulare în zona Aeroportului Ștefan cel Mare, anunțate de președinte CJ Suceava, Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a efectuat astăzi o vizită în zona Aeroportului Internațional ” Ștefan cel Mare” din Salcea – Suceava de unde a transmis o serie de mesaje care prefigurează atât dezvoltarea  Aeroportului unde se află în construcție un al doilea terminal dar și a zonei din preajmă, unde se va dezvolta un nou parc industrial.

Printr-o suită de declarații de presă și imagini, Gheorghe Flutur a arătat cum vor deveni funcționale  cele două terminale ale Aeroportului  Internațional ”Ștefan cel Mare” de la Salcea – Suceava:

”Suntem pe Aeroportul Ștefan cel Mare de la Suceava,  din subordinea Consiliului Județean Suceava. Aici prinde contur noul terminal, construcție făcută din banii Consiliului Județean, de circa 3,3 milioane de euro. Se extinde suprafața construită a Aerogării cu circa 1400 de metri pătrați. 

Avem pentru plecări externe un spațiu de 365 de metri pătrați în terminalul nou, condiții civilizate, pentru că pregătim extinderea numărului de curse și de destinații. Avem circa 1000 de metri pătrați la sosiri internaționale. Se va intra de la parter cu lifturi speciale sau pe scări iar la etaj unde se vor lua civilizat bagajele, va fi un spațiu de triaj al bagajelor și apoi o sală mare de sosiri unde se va face verificarea documentelor de identitate ale pasagerilor.

Mai este puțin până la finalizarea acestui nou terminal. Aeroportul Suceava se pregătește pentru a putea procesa cel puțin 300 de pasageri pe oră. Dublăm practic capacitatea aeroportului de la Suceava în ceea ce înseamnă procesarea documentelor de transport. Cele două terminale împreună vor avea capacitate undeva la 650.000 de pasageri  anual.

A fost o perioadă grea în pandemie dar luna august a fost surprinzător bună pentru aeroportul din Suceava. Suntem pe locul 5 în țară ca număr de pasageri. Peste 35.000 de pasageri au zburat de pe aeroportul nostru în luna august. Aeroportul și-a revenit și s-au reluat circuitele internaționale și interne.

Suntem în discuții avansate pentru a introduce pe ruta Suceava – București o nouă companie care să opereze,  precum și pentru zboruri pe ruta Spania. Astăzi de pe Aeroportul Ștefan cel Mare de la Suceava zboară 15 curse pe 15 destinații. S-a dezvoltat foarte mult acest aeroport. Numai în ultimii 4 ani, numărul de pasageri a crescut de peste 10 ori, de la 40.000 de pasageri anual în 2016,  la 430.000 de pasageri în 2019.

Pandemia a afectat zborurile și în România, și în toată lumea.   Am depus o solicitare la Comisia Europeană pentru un ajutor pentru Aeroportul Ștefan cel Mare, având în vedere pierderile.  Sperăm în revenirea la normalitate și dorim să continuăm investițiile aici. Extinderea parcărilor și două drumuri  de acces noi. Unul care să vină de la Burdujeni spre Parcul industrial Bucovina către Aeroportul Ștefan cel Mare iar celălalt de la Dumbrăveni.

Sunt bucuros să constat că  prinde contur noul terminal este o investiție curajoasă, unv pas uriaș spre confort și civilizație pentru cei care doresc să zboare de pe Aeroportul Ștefan cel Mare din Suceava”.

Următoarea vizită a președintelui Consiliului Județean Suceava Gheorghe Flutur a fost făcută  șa Aeroport în clădirea încă nefinalizată care va funcționa T erminalul II pentru pasageri:

” Suntem la secția de Sosiri din Terminalul Nou, în spate se văd cabinele pentru Vamă, Poliție de Frontieră și spațiile pentru deservire la parter. La etaj estre spațiul pregătit cu sosiri pentru trierea bagajelor, bandă transportoare și o sală pentru sosiri. Este extrem de important faptul că fluidizăm traficul sosirilor, mai ales că avem curse la ore apropiate. Prioritar a fost pentru noi descongestionarea și scurtarea timpilor de așteptare și a formalităților pentru pasageri. Pentru plecări interne, modernizăm și extindem spațiul de 108 metri pătrați de la parterul Aerogării vechi și în felul acesta va crește și capacitatea zonei pentru plecări interne. Sosirile interne rămân ude au fost și până acum iar zona terminalului vechi va fi tot o zonă de plecări internaționale. Practic, Aeroportul Ștefan cel Mare din Suceava se extinde cu zone amenajate pentru plecări și sosiri internaționale mai numeroase. Ne pregătim cu deschiderea și mai puternică spre lume a Aeroportului Internațional de la Suceava.

În sala de 340 de metri pătrați destinată plecărilor internaționale. O sală aproape finalizată, unde se lucrează la finisaje. Va fi un spațiu de legătură cu terminalul vechi, pasagerii vor pleca de aici la îmbarcare în avioane pentru cursele internaționale.

Parcul Industrial I Bucovina, plan de urbanism obținut

A treia veste bună transmisă sucevenilor de către președintele Consiliului Județean Suceava Gheorghe Flutur, vizează construirea pe o suprafață de 13 hectare a Parcului Industrial I Bucovina:

”Vestea bună de astăzi este că am primit planul de urbanism pentru ca Parcul Industrial Bucovina I să înceapă să funcționeze.

Aici, pe o suprafață de peste 13 hectare, am primit aprobarea înființării unui parc industrial, în apropierea Aeroportului ”Ștefan cel Mare” Suceava. Autoritatea Aeronautică Română n-ea dat acordul de principiu, a fost făcut un studiu special de obstacolare, pentru reglementarea regimului de înîlțime din acest parc.

Urmează ca Primăriiile Dumbrăveni și Salcea să aibă dezbatere  publică fiindcă sunt terenuri ale acestor primării. Urmează să dăm drumul la procedura de concesionare a terenurilor către această instituție a Parcului Economic Bucovina. Urmează aprobarea regulamentului de funcționare. Avem deja mai multe contacte, solicitări din parte investitorilor care vor să vin ă să investească ăn parc. Sunt și hale disponibile pentru închiriat dar și terenuri pentru construcția altor spații” a transmis Gheorghe Flutur, candidat PNL pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Suceava.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *