Mopan Suceava
Actualitate

Tiberiu Cosovan a plecat să cutreiere Labirintul Umbrelor

Publicistul, artistul plastic, scriitorul sucevean Tiberiu Cosovan a încetat din viață în noaptea care tocmai s-a sfârșit, după un lung război purtat cu cea mai nemiloasă boală. S-a stins pe la ora trei a zilei de 8 octombrie 2018, acasă, înconjurat de cei dragi.

Pe data de 13 noiembrie urma să împlinească 64 de ani.  Tot atunci a fost pregătită o lansare a albumului său cu nume predestinat: ”Prin labirintul umbrelor”. Lansarea volumului va avea loc, a garantat colegul și prietenul său, Ion Drăgușanu, la data și la ora stabilită de comun acord cu autorul.

Tiberiu Cosovan a pierdut pariul cu viața dar a câștigat pariul cu moartea. Cei care rămân în urmă pe acest pământ, care l-au cunoscut și l-au admirat fie personal fie prin intermediul lucrurilor durabile create de el, știu acest lucru.

A fost, toți jurnaliștii și toți cititorii de presă cunosc acest lucru, cel mai bun ziarist cultural pe care l-a avut Suceava în ultimele decenii. A creat bijuterii grafice fără egal în arta plastică suceveană. A pus la cale inițiative culturale de anvergură, cel mai la îndemână exemplu fiind Clubul Independent ”Domino”, în cadrul căruia și-au măsurat talentul artiști plastici de prestigiu, cu patalama de la UAP dar, în principal, artiști independenți care și cu sprijinul lui Tiberiu Cosovan au penetrat în lumea  cunoscătorilor de artă, au avut vernisaje cu succes de public în locații bune dar, poate cel mai important lucru pe care l-a făcut Tiberiu Cosovan în acest cadru, a fost acela că i-a strâns la un loc pe o bună parte dintre cei care reprezintă arta plastică contemporană la Suceava. I-a luat cu el, i-a dus în cele mai minunate locuri unde i-a provocat să creeze privind în jur, să se întâlnească și să se cunoască reciproc.

Un om de cultură de o rară sensibilitate dar și un jurnalist cultural obiectiv, care nu s-a sfiit niciodată să laude ce este bun ori să critice ce nu este bun în lumea culturii sucevene, în paginile ziarului ”Monitorul de Suceava”.

Prin plecarea sa a lăsat un mare gol peste tot pe unde l-a dus viața iar celor care au rămas le va fi dor de vocea sa calmă, de gândurile sale bune, de inteligența sa, de prezența sa fizică, cu neputință de neremarcat, deși mereu discretă. Fiindcă emana pe unde trecea o stare de bine sufletesc cum la puțini oameni le-a reușit.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Please follow and like us:

One thought on “Tiberiu Cosovan a plecat să cutreiere Labirintul Umbrelor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *