Timpii de așteptare pentru serviciile de permise auto și înmatriculări auto, prezentanți în conferință de presă, la Prefectura Suceava

Într-o conferință de presă organizată azi  la Prefectura Suceava, în prezența prefectului Mirela Adomnicăi, s-a făcut o prezentare a activității privind parcul auto din județ dar și a modului în care se poate accesa serviciul de permise și înmatriculări auto, inclusiv online. S-a evidențiat faptul că sunt decalaje mai mici la programările online

În prezent, activităţiile pe linie de permise şi înmatriculări se desfăşoară în baza  programărilor online, cu următoarele decalaje:

  • o zi pentru implementarea dosarului de examinare la proba teoretică în vederea obţinerii permisului de conducere;
  • 20 zile pentru preschimbarea permisului de conducere (obţinut în România sau în străinătate);
  • 53 zile pentru înmatricularea sau transcrierea vehiculului;
  • 5 zile pentru obţinerea autorizaţiei provizorie de circulaţie;

Examinarea la proba teoretică se susţine fără programare prealabilă, iar pentru persoanele declarate admis la proba teoretică pentru obţinerea permisului de conducere programarea la proba practică, în Municipiul Suceava,  este la aproape 3 luni, iar la municipiile Cîmpulung Moldovenesc, Rădăuţi şi Fălticeni la 5 luni.   

La data de 13 februarie 2019,  parcul auto din județul Suceava a înregistrat un număr total de 240.324 vehicule, din care  195.133 sunt  înmatriculate pe persoane fizice, iar    45.191 sunt  persoane juridice.

Din numărul total al vehiculelor, 183.416 sunt autoturisme, din care 41.268 în municipiul Suceava.

În  2017, parcul auto al județului Suceava  număra 217.581 vehicule, iar în  2018 – 238226 vehicule, ceea ce înseamnă o creștere cu 20.695 vehicule (9,5%) față de 2017.

La Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculări Vehicule, în luna ianuarie 2019, au fost efectuate un număr de 5.024 înmatriculări, din care 2.369 sunt vehicule înmatriculate pentru prima dată în România, iar  2.236 -transcriere auto înmatriculate în România.

În luna ianuarie 2019 au fost operate 951 radieri din circulaţie a autovehiculelor,  în mare parte pentru export în Ucraina şi Italia.

În 2018, numărul operațiunilor de înmatriculare efectuate la serviciul menționat este cu peste 60% mai mare  față de 2017,  fiind realizate cu 28.023 mai multe operațiuni ca  în anul precedent.

Din totalul vehiculelor înmatriculate în 2018, 1887 au anul de fabricație 2018, ia 40.250 au vechimea de fabricație între 8 și 15 ani. Printre acestea, sunt 7 vehicule așa numite istorice, cu vechime de peste 50 de ani, care au inspecția tehnică verificată și pot circula.

La Compartimentul Regim permise de conducere, în ianuarie au fost emise      3.188 permise de conducere, la data de 13 februarie 2019 numărul total al posesorilor de permise de conducere fiind de 242.642.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *