Tomiță Onisii anunță începerea lucrărilor pentru Creșa Liteni – o investiție majoră pentru viitorul orașului și sprijinirea familiilor tinere
Orașul Liteni marchează un moment istoric pentru comunitate prin demararea unei investiții deosebit de importante, menită să răspundă unei nevoi reale și stringente a familiilor tinere: construirea primei creșe moderne din localitate. Este un proiect așteptat de mult timp, care demonstrează, încă o dată, preocuparea administrației locale pentru creșterea calității vieții și pentru sprijinirea părinților aflați la început de drum.
Primarul orașului, Tomiță Onisii, a anunțat că a fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru Creșa Liteni, un obiectiv care va deservi patru grupe a câte 10 copii, oferind astfel condiții moderne, sigure și adaptate nevoilor celor mici. În acest context, edilul s-a întâlnit cu proiectantul, dirigintele de șantier și constructorul, în cadrul procesului-verbal de predare-primire a amplasamentului, moment ce marchează oficial startul lucrărilor.
Noua creșă va avea o suprafață desfășurată de 1.250 mp și va fi amplasată pe un teren generos, de 4.500 mp, ceea ce va permite amenajarea unor spații exterioare prietenoase și sigure pentru copii. Investiția, în valoare de 11 milioane de lei, include nu doar construcția propriu-zisă, ci și dotările necesare și amenajările exterioare – parcări, împrejmuiri și spații auxiliare – toate gândite pentru a crea un mediu funcțional și modern.
„Depunem toate eforturile, chiar dacă avem numeroase investiții în curs pentru care asigurăm cofinanțări importante din bugetul propriu, să continuăm modernizarea orașului nostru”, a transmis primarul Tomiță Onisii, subliniind responsabilitatea administrației locale față de viitorul comunității.
Realizarea acestei creșe nu reprezintă doar o investiție în infrastructură, ci mai ales o investiție în oameni, în sprijinirea familiilor tinere și în asigurarea unui start sănătos și sigur pentru copiii din Liteni. Este încă o dovadă că dezvoltarea locală înseamnă proiecte concrete, bine gândite și orientate către nevoile reale ale cetățenilor.


