TPL asigură transportul din Centru la Cetate, în perioada Festivalului Medieval de la Suceava
În perioada 13–16 august 2026, sucevenii și turiștii care vor participa la Festivalul Medieval de la Suceava vor avea la dispoziție transport public către Cetatea de Scaun. TPL Suceava asigură cursele din Centru până la Cetate și retur, ca și în anii precedenți.
Programul curselor este următorul:
Joi, 13 august: prima plecare din Centru – ora 17:00;
Vineri, 14 august – Duminică, 16 august: prima plecare din Centru – ora 09:00;
Ultima plecare de la Cetate, în fiecare seară: ora 23:30.
Din Centru, autobuzele pleacă la oră fixă, iar de la Cetate, plecările sunt programate la și jumătate.
Organizatorii recomandă participanților să utilizeze transportul public pentru deplasarea către Cetatea de Scaun, în contextul numărului mare de persoane așteptate la eveniment.
Astfel, accesul la Festivalul Medieval este mai ușor, iar publicul poate evita aglomerația rutieră și dificultățile legate de găsirea unui loc de parcare în zona Cetății.

