TPL-ul nostru cel de toate zilele… aventurile cu transportul în comun prin Suceava

Primim zilnic plângeri de toate felurile și din toate unghiurile de la cititorii publicației suceava-smartpress.ro care circulă cu mijloacele de transport în comun din municipiul Suceava.

Cu toate că nu numai publicația noastră, ci și alte publicații prezintă cu ritmicitate întâmplări sau sesizări care se referă la înghesuială, la timpul mare de așteptare din stații, la accidentele din interiorul mijloacelor de transport în comun, sau la cele din exterior – de genul acroșat, prins cu ușa etc., se pare că pe cei responsabili de buna funcționare a serviciului de transport public în municipiul reședință de județ îi interesează prea puțin. De pare că societatea ar face o favoare călătorilor și i-ar plăti ea ca să circule cu mijloacele TPL și nu invers.

Că e dimineața, că e după amiază, nu mai contează. La orele de vârf e o adevărată provocare să ajungi acolo unde ai nevoie. Iar la muncă, școală și orice o mai fi trebuie să ajungi la oră fixă că altfel ”te riști”.

La fel de provocatoare e și călătoria: ca să urci, de exemplu între orele 7  și 8, trebuie să te împingi bine în tineri sau bătrâni de-a valma, ajungi fixat ca într-un corsaj pe undeva prin mașină. Dacă ești mai mic de înălțime, în cel mai bun caz te gâdilă la nas gulere de blană, unele parfumate, altele cu miros de prăjeală – care și cum poate, sau stai cu nasul la subsuoara celui/celei care a prins un mâner de care să se țină. Dacă ai rămas fără mâner sau o bară de care să te asiguri, nu îți rămâne decât să te rogi ca până la stația la care cobori să rămână toți coechipierii ca să nu te dezechilibrezi.

Când nu mai poți și îți ridici capul spre tavan cu speranța de a prinde o undă de aer, dai cu ochii de o inscripție mare, să poată fi citită și de cei cu plus la ochelari și de cei cu minus: călătorii au obligația ca pe durata călătoriei să se asigure de mânerele sau barele de sprijin din mijlocul de transport. În cazul producerii de accidente, acestea vor fi luate în considerare numai dacă sunt anunțate șoferului sau taxatoarei…”. Acum stăm și ne întrebăm: 1. Dacă nu prinzi nici mâner și nici bară ce e de făcut? 2. Dacă pici de-a berbeleacul, te accidentezi și doamne ferește nu poți anunța șoferul sau te agață ușa de rămâi fără aer și nu poți striga, ce e de făcut?

La acestea se adaugă țipătul taxatoarei care nemaiputând mișca prin mașină, se adresează pe un ton care, dacă nu erai treaz, te trezește brusc: cine a urcat și nu are bilet să dea banii din mână în mână, până….. unde nu se știe, că oricum nu o vezi. Uneori îi reușește tactica, de multe ori nu. Un tovarăș de călătorie, vădit exasperat de condițiile în care se deplasa, i-a răspuns: nu am încredere doamnă să îi transmit, veniți și îi luați!

Iar întrebările celor care ne scriu sunt:

  • De ce cei responsabili nu se organizează mai bine, măcar la orele de vârf, dimineața și după amiaza?
  • De ce este nevoie de taxatoarea care cel puțin o dată ți-a băgat vecinul, cotul sau borseta în stomac? În unele orașe, în care nu există taxatoare pe mijloacele de transport în comun, biletul se cumpără fie de la chioșcurile societății, fie de pe o aplicație on-line, cu o valabilitate a e-biletului de două ore, exemplu.
  • De ce unii șoferi, care văd că au autobuzul este arhiplin, circulă de parcă ar avea saci cu cartofi de transportat?
  • De ce în orașul care a fost premiat  pentru excelență în transport și mobilitate, premiu acordat pentru întregul proiect de modernizare a transportului public de călători din municipiu, călătorii nu simt excelența?

Poate, măcar prin comentarii, primim răspunsuri. Poate cineva va schimba/organiza, în bine, ceva!

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *