Mopan Suceava
Actualitate

Traficul rutier pe DN2, închis în această seară, între Dărmănești și Siret, în intervalul orar 18.00 – 22.00. Pe lângă coada de TIR-uri, vor circula două transporturi agabartitice

Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a anunțat că, având în vedere necesitatea asigurării condițiilor corespunzătoare de desfășurare a traficului rutier pe drumul național DN2; existența unei coloane de ansambluri auto (T.I.R.) care staționează pe zona DN2 P.T.F. Siret – Dărmănești (peste 1500 ansambluri auto) și existența a două transporturi agabaritice a căror însoțire trebuie efectuată pe relația DN2 – Mun. Suceava – P.T.F. Siret ,  la data de 16.12.2023, în intervalul orar 18:00-22:00, sectorul de drum național DN2 va fi închis circulației publice, pe zona cuprinsă între intersecția acestuia cu DJ209D (loc. Dărmănești) și intersecția acestuia cu DN29C (loc. Siret).

Astfel, având în vedere cele două transporturi agabaritice care urmează să se efectueze astazi 16.12.2023 pe DN2 (E85) pe raza județului Suceava,  se preconizează că începând ora 18:00 segmentul de drum european dintre localitatea Dărmănești și orasul Siret va fi blocat complet pe ambele sensuri de mers pana la finalizarea transporturilor (se estimează ora 22:00).

Pentru vehiculele având M.T.M.A. mai mică sau egală de 7,5 t., recomandăm folosirea următoarelor rute alternative:

  1. Pentru deplasarea pe ruta Rădăuți – Suceava recomandăm utilizarea rutei ocolitoare: Centura Rădăuți (CRD) – DN2H – Milișăuți – DN2K – Arbore – DJ178 – Botoșana – Comănești – DJ178A – Todirești – Părhăuți –  Costâna – DJ209D – Dărmănești – DN2 – Suceava.
  2. Pentru deplasarea pe relația Siret – Suceava, recomandăm utilizarea rutei ocolitoare: oraș Siret – DJ209D – Dărmănești – DN2 – Suceava.

Traficului de mare tonaj (peste 7,5 tone) va fi oprit în intervalul orar indicat.

În funcție de dinamica activităților vom transmite informațiile necesare participanților la trafic.

”Rugăm participanții la trafic să respecte semnalele polițiștilor rutieri care vor asigura direcționarea traficului spre rutele alternative și sa manifeste înțelegere față de aceste situații care impus măsuri restrictive, tocmai pentru a se realiza fluidizarea traficului și a se evita blocajele rutiere”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Suceava..

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *