Mopan Suceava
Actualitate

Tragedie aviatică evitată pe Aeroportul Iași. Emoții pentru delegația suceveană condusă de Gheorghe Flutur, la întoarcerea de la Munchen. Avionul nu a putut ateriza din prima pentru că nu s-a deschis trenul de aterizare

Gheorghe Flutur și delegația care l-a însoțit la Munchen a trecut au trăit emoții serioase aseară, alături de ceilalți pasageri   ai Cursei 0B6886, operată de Blue Air, care venea   de la Munchen  și care a avut probleme la aterizare  pe Aeroportul Iași, a transmis acum 7 ore, site-ul Realitatea de Iași

Piloții au constatat în momentul în care au vrut să aterizeze că nu se deschide trenul de aterizare și au ridicat din nou avionul. După ce au survolat Iașul au reușit, până la urmă, să aducă avionul la sol.

În avion se aflau 112 pasageri, printre care și delegația Consiliului Județean Suceava, condusă de președintele CJ Gheorghe Flutur, care se întorcea de la Munchen unde a participat la Târgul EXPOREAL. El a spus jurnaliștilor ieșeni că piloții le-au transmis că nu ar fi aterizat deoarece ar fi fost o mașină pe pistă. Alți pasageri au declarat că s-au speriat, dar că “am avut încredere în piloți“.

În momentul în care s-a anunțat că avionul are probleme cu aterizarea, la aeroport s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de la Serviciul de Ambulanță Iași și mai multe autospeciale de stingere a incendiilor.

 „Din fericire, nu s-a întâmplat nimic. A fost o defecțiune a senzorului la trenul de aterizare. Fiind această problemă, piloții au făcut un exercițiu de aterizare, după care s-a aterizat în condiții de siguranță“, a declarat pentru Realitatea de Iași, directorul Aeroportului Iași, Liviu Bulgariu.

Foto: Realitatea de Iași, mulțumim.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *