Traian Adronachi, managerul Spitalului Municipal Rădăuți, către ministrul Sănătății: Este inadmisibil să nu plătiți drepturile salariale stabilite prin lege, către oamenii de care aveți maximă nevoie în aceste momente”

Traian Andronachi, managerul Spitalului Municipal Rădăuți a postat pe pagina sa de facebopok o scrisoare deschisă ministrului Sănătății, Nelu Tătaru în care prezintă situația dramatică rezultată din neonorarea obligațiilor statului în ceea ce privește asigurarea fondurilor pentru plata conform legii a salariilor personalului medical din spitalul rădăuțean.

Iată conținutul acestui mesaj transmis de managerul Traian Andronachi:

La data de 16 iulie, atenționam prin mesaj cu confirmare de primire ministrul Sănătății, în legătură cu potențiala nedreptate pe care speram atunci că o legiferează din neatenție, prin mutarea responsabilității acordării suplimentului financiar acordat personalului medical implicat în tratarea COVID19, din sarcina guvernului în sarcina spitalelor…

Anunțând ministrul Sănătății, am crezut, așa cum am crezut și la celelalte întârzieri, ca ceea ce a fost omisiune, se va îndrepta și, de buna credință, din bugetul spitalului și așa vlăguit de legi și ordonanțe care în loc să sprijine unitățile sanitare în aceasta pandemie, cu toate creșterile de preturi, limitează funcționarea spitalului pe baza unor indicatori ai anului 2017, am acordat aceste drepturi salariale, fără ca unitatea sanitară să primească (până acum) și sumele cuvenite în acest sens. A trecut aproape o lună de atunci și din păcate, chiar dacă am resolicitat ministrului (la data de 5 august, tot prin mesaj cu confirmare de primire) clarificări privind alocarea acestor fonduri legiferate de MS .. nu am primit răspuns, sens în care, se pare că singura unitate spitalicească care a acordat aceste drepturi luna trecuta din buget propriu, nu mai poate să le aloce….
Mă întreb retoric, și fără legătură cu vreo campanie electorală, cum e posibil ca tu legiuitor, să lovești exact în cei pe care ar trebui să îi susții în aceste momente?? Sunt chestiuni peste care omul care vremelnic e managerul spitalului din Rădăuți, nu poate să treacă! Spitalul din Rădăuți, spital care deși este finanțat de aproape 6 ori mai puțin decât spitalul județean deși are un grad de ocupare a patului mai mare, a făcut față de-a lungul timpului, în timp ce alte unități s-au închis rând pe rând, spital care deși nu a primit rangul de spital de urgență, cu toate că a făcut toate demersurile in acest sens, a fost și se comportă ca un spital de urgență și îndeplinește nu numai de drept (toate condițiile impuse de legiuitor) ci mai ales în fapt, atunci când, fără conducere militara, a preluat toate cazurile din județ pentru că celelalte spitale erau închise.. Am tăcut și atunci când am constatat că având un grad de ocupare a paturilor mai mare decât spitalul superior, avem o finanțare de aproape 6 ori mai mică (și nu aș fi știut acest lucru dacă un ziarist din Suceava nu ar fi făcut investigații în acest sens)… Însă când e vorba de drepturile colegilor mei, care nu refuză cazuri, care nu au spus că le este depășită competenta atunci când alte unități refuzau, NU POT să mă ABȚIN acum!
Am tăcut atunci când nu ați plătit concediile medicale pe care le plătește spitalul deși obligația constituțională e a statului (și vorbim de întârzieri de 6 luni de zile), am tăcut atunci când ați afirmat având suport mediatic maxim ca ați virat suplimentul de 2500 de lei cuvenit personalului medical implicat în tratarea COVID către spitale, deși a trecut destul de multă vreme până au întrat banii, am înghițit în sec când am constatat că nu plătiți serviciile medicale pe care le prestează spitalul (și vorbim de facturi imense) însă mi se pare inadmisibil să nu plătiți drepturile salariale pe care le stabiliți prin lege, exact către oamenii de care știți că aveți maxima nevoie în aceste momente, precum sunt cadrele medicale din spitalul Rădăuți, spital care deși a fost și este supus unei presiuni enorme, NU A DEZAMĂGIT!
Îmi este rușine pentru că nu știu cum să răspund colegilor din spital și mesajului primit de la un asistent care lucrează în ture de 12 ore în secția COVID a spitalului din Rădăuți, spital și angajați care plătesc statului impozite de aproape jumătate din salariu!

Citiți și dumneavoastră mesajul și vă invit să dăm curs împreună invitației acestui om. Poate că după aceea vă veți reevalua atitudinea față de Spitalul Municipal Rădăuți și față de personalul medical care lucrează aici:

“Cu scuzele de rigoare domnule manager. Dar trebuie să spun ceva… A fost trist când am primit fluturașii de salarii azi. Eu vă rog doar să veniți să ne asistați la o tură de 12 ore. Pe secție de Covid.”

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *