Mopan Suceava
Social

”Transfer de bune practici inovative în formarea profesională continuă. Exemple de bune practici”, proiect FACT, întâlnire la Centrul de Dezvoltare Socială și Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina

Joi, 30 iunie 2022, începând cu ora 13:00, Centrul de Dezvoltare Socială și Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina au organizat o întâlnire în cadrul proiectului FACT – Formarea angajaților prin consiliere și training, sub denumirea ”Transfer de bune practici inovative în formarea profesională continuă. Exemple de bune practici”.       Proiectul este implementat de către Centrul de Dezvoltare Socială T & CO în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina și Fundația Alături de Voi din Iași.

La eveniment au participat peste 20 de reprezentanți  (șefi de Centre, șefi Servicii și psihologi) ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și specialiști din rândul partenerilor implicați în acest proiect.

Prezentarea proiectului FACT a fost realizată de Anca Daniela Tompea, manager proiect FACT, Centrul de Dezvoltare Socială, iar Oportunitățile de formare profesională în regiunea de Nord Est au fost prezentate de Vasile Petru Gafiuc, coordonator al proiectului din partea Asociației Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina.

Invitatul special al evenimentului a fost Carlo Colomba, președinte al Infor Elea din Italia ( instituție de formare profesională) care a prezentat participanților la întâlnire modele de bune practici și modalități de formare profesională, subliniind că ”omul” este în centrul acestor oportunități, iar viitorul depinde de deciziile acestuia.

În cadrul întâlnirii a urmat o sesiune de dezbateri, întrebări și răspunsuri, pe subiectul ”Transfer de bune practici inovative în formarea profesională continuă. Exemple de bune practici”, inclusiv invitația lansată de organizatorii evenimentului de organizare a unor cursuri de formare profesională angajaților din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.

Proiectul FACT – Formarea Angajaților prin Consiliere și Training, este finanțat de Uniunea Europeană  prin Programul Operațional Capital Uman, nr. de referință POCU/726/6/12/133989, având ca obiectiv dezvoltarea capitalului uman și creșterea calității forței de muncă pentru un număr de 652 de persoane din regiunea Nord-Est pe o piață a muncii moderne, flexibilă și inclusivă prin participarea la programe de formare profesională și consiliere profesională. 

În cadrul proiectului, sunt oferite gratuit următoarele cursuri: competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere, arhivar, inspector – referent resurse umane, manager de proiect, legător manual, cameristă, îngrijitoare bătrâni la domiciliu și lucrător în comerț, cursuri destinate persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25 și 65 de ani, încadrate în câmpul muncii, în aceste domenii de activitate, care însă nu dețin calificarea necesară postului pe care îl ocupă.

Perioada de implementare a proiectului este Martie 2021 – Martie 2023 și cuprinde următoarele etape: consiliere profesională și tutorat și organizarea de programe de formare profesională continuă pentru angajați.

întPentru informații suplimentare, ne puteți contacta la numărul de telefon 0770367852, persoană de contact Iacob Raluca, prin e-mail la  fact.recrutare@bucovinainstitute.org, pe pagina web a proiectului www.fact.centruldezvoltaresociala.ro  sau la sediul Asociației Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina situat pe str. Zamcei, nr. 17A, municipiul Suceava în intervalul orar 09.00 – 17.00.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *