Transport de lemn oprit din drum la Gălănești, duupă anunțul la 112 venit de la un activist de mediu. S-a stabilit că transportul era în regulă

La 21.04.2021, ora 18.42, Secţia 4 Poliţie Rurală Gălăneşti a fost sesizată prin 112 de către Prutean Mihai din orașul Solca, cu privire  faptul că un camion care transportă lemn ilicit și este și supraîncărcat.

Pe DN 2H de pe raza comunei Gălănești, a fost identificat un camion marca SCANIA, ce se deplasa pe direcția Vicovu de Jos – Gălănești, cu remorcă,  care transporta material lemnos. S-a procedat la oprirea camionului și legitimarea conducătorului auto, acesta fiind Moraru Vasile din comuna Straja. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că actele conducătorului  camionului precum și ale camionului sunt în regulă. Acesta a prezentat avize de însoțire a materialului lemnos pentru camion cât și pentru remorcă, avizele fiind valabile: Emitent O.S. Falcău, beneficiar SC HS TIMBER PRODUCTIONS SRL BUCUREȘTI- SUCURSALA RĂDĂUȚI. Materialul lemnos a fost inventariat și măsurat de către un pădurar din cadrul O.S. Marginea, ocazie cu care s-a constat faptul că materialul lemnos din avizele de transport este același cu cel transportat.

La fața locului polițiștii au solicitat și prezența unui echipaj ISCTR, care a cântărit ansamblul, ocazie cu care a rezultat că acesta are o greutate de 47 tone, ansamblul de autovehicule fiind autorizat să transporte pe drumul public o greutate  de maxim 50 tone.

Având în vedere cele constatate, polițiștii au stabilit că cele sesizate prin apelul 112 nu se confirmă.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *