Mopan Suceava
Evenimente

Transport de peste 30 m.c. de lemn prin prundul pârâului Putna, cu acte neconforme, depistat de polițiști

Ieri, 7 aprilie, înainte de orele amiezii, polițiști din cadrul SPR 4 Gălănești, au oprit pentru control un ansamblu  rutier format din autoutilitara Scania tractând remorca care circula pe prundul pârâului Putna în interiorul comunei, transportând material lemnos, respectiv lemn rotund rășinoase și care era condusă de N.J., de 33 ani, localnic.

 Cu ocazia verificărilor efectuate, șoferul a prezentat două avize de însoțire primare emise de o societate comercială cu sediul în Putna, pentru cantitatea totală de  30.36 m.c. lemn rotund rășinoase, conform celor două avize materialul lemnos urmând să fie transportat la depozitul acestei societăți. Existând suspiciuni cu privire la proveniența materialului lemnos transportat, s-au efectuat verificări  – investigații, interogări aplicații – stabilindu-se că materialul lemnos transportat nu are proveniența din zona de exploatare menționată în cele două avize.

Din acest motiv transportul a fost condus la A.P.L. Putna – Ocolul Silvic Putna unde s-a solicitat sprijinul unui inginer silvic, care în urma inventarierii materialului lemnos a stabilit faptul că în autoutilitară și remorcă era transportată cantitatea totală de 32.10 m.c. lemn foc rășinoase, în valoare de 3429 lei.

N.J. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 6.000 lei conform art. 19 alin. 2 lit. d din Legea nr. 171/2010 Modificate, iar materialul lemnos a fost confiscat, fiind predat în custodia Ocolului Silvic Putna.

De asemenea, s-a constatat faptul că împuternicitul societății comerciale care a emis cele două avize de însoțire a materialului lemnos a introdus greșit în aplicația informatică numărul de înmatriculare al autoutilitarei folosite la transportul materialului lemnos, motiv pentru care va fi sesizat personalul silvic pentru luarea măsurilor legale conform art. 19 alin. 5 din Legea 171/2010.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *