Transporturi de lemn fără acte, depistate polițiști la Putna, Fălticeni și Gura Humorului. Un camion valorând 45.00 de euro și 27,5 metri cubi de lemn au fost confiscați
Ieri, 27 iulie a.c., pe la ora 12.45, lucrătorii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, în timp ce executau activități de control pe linie de silvicultură privind transporturile de material lemnos, au oprit pentru control, autoutilitara Volkswagen LT35, care circula pe DN2H, pe raza comunei Putna, jud. Suceava transportând material lemnos, respectiv lemn foc molid, fiind condusă de O.B. din comuna Bilca.
Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că transportul de material lemnos nu avea un aviz de însoțire conform reglementărilor legale.
Transportul a fost condus la A.P.L. Putna – Ocolul Silvic Putna, unde în urma inventarierii s-a stabilit faptul că în autoutilitară era transportată cantitatea totală de 3.7 m.c. lemn foc molid, în valoare de 451 lei.
O.B. a fost sancționat contravențional iar lemnul a fost confiscat , fiind predat în custodia Ocolului Silvic Putna.
Cu o zi înainte, pe la orele 16.30, un echipaj de poliție, informat anterior, a oprit în trafic pe DN2 E85 pe raza municipiului Fălticeni, autoutilitara IVECO – MAGIRUS ce venea dinspre Spătărești, pentru care existau suspiciuni cu privire la proveniența materialului lemnos.
Autoutilitara era condusă de V.V., șofer angajat al firmei ENTAGRI S.R.L. Mălini,
Pentru încărcătura transportată conducătorul auto a prezentat un aviz pentru un volum de 17,54 metri cubi lemn rotund rășinoase emis de către O.S. Mălini.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la proveniența materialului lemnos s-a procedat la lăsarea în custodie a autocamionului cu încărcătura aferentă la Ocolul Silvic Fălticeni..
Ieri, împreună cu un reprezentant al Gărzii Forestiere Suceava, s-a constatat faptul că fotografiile încărcate în aplicația Sumal 2.0. nu corespund cu încărcătura de pe mijlocul de transport, precum și numărul de bucăți, motiv pentru care s-a procedat la însoțirea utilitarei la sediul Cantonul Silvic Boroaia din cadrul Ocolului Silvic Fălticeni, unde a fost dată în custodie.
S-a constatat că acesta nu avea proveniență legală, iar încărcătura conținea o cantitate totală de 22,5 mc lemn rotund rășinoase – valoare totală de 12.696 lei, din care 21,54 mc lemn lucru – în valoare de 12.579 lei și 0,967 mc lemn foc – în valoare de 117 lei.
S-a întocmit dosar penal pentru transport material lemnos peste 10 metri cubi fără documente de proveniență
Întreaga cantitate de lemn a fost indisponibilizată și lăsată în custodie la Cantonul Silvic Boroaia din cadrul Ocolului Silvic Fălticeni, în timp ce autoutilitara marca Iveco-Magirus , evaluată la suma de 45.000 euro a fost indisponibilizată, fiind predată în custodie la locația special amenajata a IPJ Suceava.
La data de 27.07.2022, orele 13:40, lucrătorii din cadrul Compartimentului Ordine Publică Urbană Gura Humorului au oprit pentru control o autoutilitară condusă de B-P. Ș, ce transporta material lemnos.
Conducătorul auto a prezentat pentru control un aviz de însoţire emis de O.S. Râșca, în care era menţionată cantitatea de 2,0 metri cubi lemn de foc molid, însă pe mașină era transportat lemn de foc fag. La Cantonul silvic Pod Izvor din orașul Gura Humorului, în urma inventarierii s-a constat că acesta transporta un volum total de 2 metri cubi lemn foc molid și 1,30 mc lemn foc fag.S-a procedat la confiscarea celor 1,30 mc lemn foc fag, având o valoare de 224 lei, iar conducătorul auto a fost sancționat contravențional.