Transporturi ilegale de lemn,  șoferul unuia dintre acestea fiind în stare de ebrietate, depistate de polițiști la Vatra Dornei și Pojorâta

La data de 19.02.2022, orele 13:30, lucrătorii din cadrul Compartimentului Rutier – Poliţia municipiului Vatra Dornei în timp ce se aflau în serviciul de patrulare şi control al traficului rutier pe raza municipiului Vatra Dornei, în cadrul unei acţiuni pe linie de viteză, au oprit pentru control o autoutilitară, ocazie cu care au constatat faptul că la volanul acesteia se afla un bărbat din mun. Vatra Dornei,  jud. Suceava care transporta cantitatea de 5,05 mc. lemn foc fără documente de proveniență.

În urma constatării, conducătorul autoutilitarei a fost sancționat conform prevederilor art. 19 alin. (2) lit. „a” din Legea nr. 171/2010, iar cantitatea de 5,05 mc. lemn foc în valoare de 620 lei a fost confiscată și predată lucrătorilor din cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei.

 În aceeași zi,  în jurul orei 17.30, în timp ce echipajul de Poliţie Rutieră din cadrul Poliției mun. C-lung Moldovenesc, îşi desfăşura atribuţiile de serviciu pe DN 17 din loc. Pojorâta  a oprit pentru depăşirea limitei legale de viteză ansamblu de vehicule format din autoutilitara marca Scania care tracta semiremorcă.

În urma controlului s-a constatat că șoferul de 53, din loc. Vama, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice cu un rezultat de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat,  transportând material lemnos, respectiv  28,65 mc lemn rotund conform avizului din data de 19.02.2022.

În  urma unor investigaţii efectuate au rezultat suspiciuni privind cantitatea de material lemnos transportat faţă de cel trecut în avizul  de însoţire, fapt pentru care ansamblul de vehicule a fost indisponibilizat din cauza lipsei de personal silvic, până la inventarierea materialului lemnos.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *