Trecerea dintre ani, precum hribii cu smântână

Au fost buni, au fost lăudați, au fost prinși instant în selfiuri, au fost degustați, apreciați cu calificativul universal ”yuumi”, hribii (mânătărcile), trec de acum în  istorie. Doar pentru câteva luni fiindcă, pe la mijlocul verii, maiestuoasa ciupercă va reveni în atenția culegătorilor care își vor imortaliza, prin noile selfiuri, contactul cu ”regele ciupearcă”.

Ion Barbu, ca poet, a sugerat iar cei din jur au concluzionat că nu este o altă specie de ciuperci care să se îndrăgostească de Lapona Enigel, decât banalul și majestuosul hrib, sub palidul ascunziș al mantiei Rigăi Cripto.

Prozaic vorbind, hribii sunt buni vara, când sunt culeși, fotografiați și mâncați repede. Trecute printr-un clocot, porționate și înghesuite în congelator, mânătărcile se transformă în niște entități cafenii, cu care se decorează înecate în smântână, , cu titlu de trofeu,  mesele de revelion.  Se gustă din fastuosul preparat, se apreciază gustul ”divin”, ”inconfundabil”, ”fără seamăn” etc. și se trage discret, deoparte platoul.

În concluzie, hribul arată formidabil în pădure, arată minunat în pozele culegătorilor de ciuperci, dorește să intre în selfiurile acestora pentru a i se promova imaginea pe rețelele de socializare.

În farfuriile mâncăcioșilor din noaptea de revelion, majestuoșii hribi, culeși curățați, prefierți, congelați, decongelați și serviți cu smântână  pe farfurie, arată dezolant.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *