Trei case distruse de un incendiu pornit de la un scurtcircuit, pe Calea Bucovinei din Câmpulung Moldovenesc

Joi seară,  după ora 23.00 a venit un apel prin 112 prin care a fost anunțat un incendiu izbucnit pe strada Calea Bucovinei din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

Pompierii și polițiștii ajunși la fața locului au găsit incendiul care afectase deja trei locuințe.  

Pompierii au reușit stingerea focului abia azi dimineață, pe la ora 5.30.

Pompierii au stabilit cauza incendiului: un scurtcircuit în rețeaua de alimentare cu energie electrică.

A ars la imobilul  situat în  strada Calea Bucovinei, nr. 203, o anexă de locuit, un atelier, o magazie, un adăpost pentru animale, circa 5 mc de lemne de foc, brichete din lemn pentru foc circa 400 kg și s-a degradat acoperișul și învelitoarea din țiglă.

Au ars de asemenea la imobilul  situat în  strada Calea Bucovinei, nr. 205, acoperișul din  imobilului parter+etaj pe o suprafață de 120 mp, fațada imobilului-aproximativ 40 mp, pereții din lemn de la adăpostul pentru animale, un atelier mecanic, o bucătărie de vară, lemne de foc-20 mc, elemente de tâmplărie și obiecte sanitare, degradându-se învelitoarea din tablă a acoperișului imobilului, pèreții și pardoseala casei, corpuri de mobilier, electrocasnice, unelte, scule electrice și textile.

S-au degradat la imobilul  situat în  stada Calea Bucovinei, nr. 207, fațada locuinței pe o suprafață de 40 mp, elemente de tâmplărie, circa 20 mc lemne de foc, învelitoare din tablă pe o suprafață de 20 mp a depozitului de furaje și branșamente electrice.

Proprietarii locuinţelor nu aveau asigurare pentru incendiu.        

Prejudiciul estimat este de aproximativ 450.000 lei.

S-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă .

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *