Mopan Suceava
Actualitate

Trei mii de pachete cu țigări abandonate de cărăuși la Izvoarele Sucevei, la vederea polițiștilor de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei au descoperit 3.000 pachete de ţigări fără timbru fiscal, abandonate pe direcția localității Izvoarele Sucevei, în valoare totală de 58.000 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.

Marți, 19 august a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 21.30, în imediata apropiere a frontierei de stat, pe direcția localității Izvoarele Sucevei, polițiștii de frontieră au observat mai multe persoane care transportau colete voluminoase către interiorul țării.

Polițiștii de frontier au acționat pentru reținerea suspecților dar în momentul în care bărbații au observat echipajul poliţiştilor de frontieră, aceştia au abandonat coletele și s-au dispersat în direcții diferite, spre teritoriul ucrainean, ignorând somațiile.

În vederea reținerii persoanelor implicate, au fost trase trei focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, însă nici de această dată, aceştia nu s-au oprit. Imediat, au fost anunţate autorităţile statului vecin în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *