Mopan Suceava
Actualitate

Trei muncitori prinși sub un mal de pământ care s-a prăbușit peste ei la săparea unei canalizări, în Calafindești (galerie foto și video ISU Suceava)

Un grav accident de  muncă s-a petrecut în  această seară la Calafindești. Trei muncitori, care lucrau la săparea unui canal în care urmează să fie amplasată o conductă de canalizare, au fost prinși sub malul de pământ care s-a prăbușit. Doi dintre ei au reușit să iasă la suprafață dar pentru colegul lor a fost necesară intervenția echipajelor ISU, Pompierii suceveni au intervenit cu modulul multirisc si o autospecială, iar la fața locului a ajuns repede o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ.  

Primele concluzii: sub pământul surpat erau trei muncitori. Doi dintre ei au fost scoși de către colegi și  au leziuni care nu le pun viața în pericol. Li s-a acordat primul ajutor medical și au fost  transportați la spital.

Pentru cel de-al treilea pompierii sucevean depuneau eforturi acum câteva minute ca să îl scoată din pământul care s-a prăbușit peste el.

Pe la ora 19.23, muncitorul era prins până în zona pieptului iar pompierii lucrau pentru salvare lui. Vestea bună este că bărbatul este conștient și cooperează

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *