Mopan Suceava
Actualitate

Trei zurbagii din Rădăuți în arestul Poliției, după ce s-au îmbătat și au distrus tot ce le-a ieșit în cale, pe mai multe străzi din oraș

Ieri noapte, pe la 1.30, Poliția Rădăuți a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că mai multe persoane sparg geamuri la mașini.

Polițiștii care au răspuns sesizării au constatat că pe diferite străzi din oraș,  la un număr de 5 autovehicule care se aflau parcate, le-a fost spartă luneta, cât și geamurile laterale la una dintre ele, de indivizi necunoscuți. Au constatat de asemenea că ușa unei scări de bloc a fost deteriorată dar au fost distruse și două coșuri de gunoi de pe domeniul public.

În urma investigațiilor întreprinse, s-a constat că autorii faptelor sunt numiții Ciuriuc Marcel, Hînțariu Cristi Dumitru și Mihaiuc Alexandru Mihai.

Cu ocazia verificărilor, a rezultat că în noaptea de 29.02.2024 – 01.03.2024 aceștia au consumat băuturi alcoolice într-un apartament dintr-un blocul de pe strada Mihai Viteazu, aparținând unei cunoștințe comune, ajungând cu toții în stare de ebrietate.

Pe la 1.20, cei trei indivizi  au ieșit să ia aer, iar în timp ce se deplasau pe străzile Mihai Viteazu, Grănicerului și Mărășești din Rădăuți, au distrus ușa de acces în scara blocului nr. 10 de pe strada Mihai Viteazu, deteriorând sistemul de închidere al acesteia, apoi au spart parbrizul unui Ford,parcat în aproierea blocului.

Cei trei și-au continuat periplul pe strada Mărășești, unde au lovit luneta unui Logan, și parbrizul unei Skoda, care erau parcate.

Mai departe, ajungând pe strada Stadionului, unde au distrus un coș de gunoi, amplasat la intersecția cu strada 22 Decembrie.

Pe aceeași stradă, au spart parbrizul unui Audi, parcat în apropierea punctului termic, luneta unui Citroen parcat și parbrizul unui Volkswagen,   moment în care cei trei au fost interceptați și conduși la sediul poliției de către patrula de ordine și siguranță publică.

Față de aceștia, organele de cercetare penală din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției Municipiului Rădăuți au dispus efectuarea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii pentru săvârşirea infracțiunilor de și tulburarea ordinii și liniștii publice. Față de aceștia a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, fiind transportați și încarcerați în arestul IPJ Suceava.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other