Mopan Suceava
Actualitate

Trenul de Putna, în felurite ipostaze. Istorie foto ale celor 9 luni de repunere în circulație a traseului feroviar

Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs. Suceava smartpress a prezentat cu meticulozitate, cam tot ce s-a petrecut înainte de la repunerea în funcțiune a  căii ferate Dornești – Putna și implicit a trenului de la Suceava către Putna, la jumătatea lunii august a anului trecut. Trebuie să reamintim că un merit formidabil în reluarea circulației feroviare către Putna a avut-o starețul Mănăstirii Putna, Arhimandritul Melchisedec precum și primari ai localităților prin care drumul de fier trece de aproape 150 de ani, cu o singură și nefirească întrerupere, între anii 2012 și 2018. Un merit important revine unor tineri care, atașați cauzei, au configurat spații online  de socializare, precum ”Calea Ferată Dornești – Putna” ori ”Linia 515” și au câștigat de partea lor mii de susținători. Au venit, cu un asemenea back – ground în spate chiar și șefii de la Regionala CFR Iași, cu toate structurile și substructurile aferente, transformate în firme și subfirme, funcție de interes să își manifeste atașamentul pentru redeschiderea circulației feroviare de la Suceava la Putna și retur.

Au venit și călătorii, în principal copiii navetiști la liceele din județ, care au putut beneficia, la fel ca și colegii lor din țară, de abonament subvenționat pentru drumul spre școală. Au venit și pensionarii beneficiari ai tichetelor cu reducere pe CFR, au venit și lucrătorii care au putut ajunge mai ieftin și mai repede la locurile lor de muncă din celelalte localități de pe traseul lung de 80 de kilometri de la Putna prin Vicovuri, Gălănești, Horodnic, Rădăuți, Dornești, Milișăuți până la Suceava. A fost și este un mijloc facil de a ajunge la Putna, pentru pelerinii ortodocși.

Numai SC CFR nu a venit cu nimic. Prietenii noștri de la ”Calea Ferată Dornești – Putna”, ne-au trimis fotografii cu trenul de Putna, așa cum a intrat astăzi de dimineață în gara acelei localități denumită de Mihai Eminescu ”Ierusalimul neamului românesc”.

Să ne ierte părintele Mechisedec, dar credem că este cel mai în măsură să le dea telefon celor de la  Căile Ferate Române și să le aducă aminte de promisiunile făcute înainte de marele Hram al Mănăstirii Putna, în luna august a anului 2018 în sala mare a Gării Burdujeni când toți implicați în proiect au fost invitați, au fost invitați și mulți neimplicați pentru filmări și fotografii oficiale.

Un text scurt și plin de sens a fost publicat pe contul de facebook ”Calea Ferată Dornești – Putna”:

”Astăzi perechea 5623/5624 are o compunere specială, formată din LDH82 + 19-76, care este un vagon modern de clasa 1 folosit la trenurile de lung parcurs”.
Foto: Andrei Cts 29.05.2019, Gura Putnei. Mulțumim.

Alăturăm o mică galerie foto care poate configura o imagine de ansamblu asupra modului în care a fost tratată această rută feroviară de către ceferiștii naționali, în cele nouă luni de la repunerea acesteia  în mersul trenurilor de călători. De la Săgeata Albastră la Malaxa, de la geamuri sparte la garnituri scoase din reforma depourilor, de la autocolante cu Mănăstirea Putna, Ștefan cel Mare și Anul Centenar la mâzgăleli disprețuitoare ale unor așa-ziși protestatari ”rioți” . Mai nou, o locomotivă roșie târăie spre Putna un vagon albastru din anii 70.

Începe sezonul turistic. Putna este una dintre cele mai căutate destinații din Bucovina. Vor veni oameni din toată Europa pe la noi. Poate și japonezii cu aparatele lor de fotografiat. Mulți vor vrea să ajungă cu trenul la Putna, pentru că așa au aflat de la agențiile de turism, că se poate.

Dar cu o tărăboanță tractată de o locomotivă ce mai mult pufăie decât trage la deal, la ce laude ne-om aștepta?

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *