Turnul Marii Uniri de la Biserica In Memoriam din Suceava a fost sfințit astăzi, la 100 de ani la Tratatul de la Trianon
Astăzi 4 iunie 2020, a fost sfințit Turnul Marii Uniri, construit în cadrul Ansamblului In Memoriam alături de Biserica Nașterea Maicii Domnului de lângă Palatul Justiției, slujba fiind oficiată de PS Damaschin Dorneanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și preoții parohi ai lăcașului de cult.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu, astăzi, 4 iunie, la împlinirea a 100 de ani de la Tratatul de la Trianon, am săvârșit slujba de pomenire a celor care au înfăptuit România Mare.
Slujba a fost oficiată de preoții bisericii noastre în frunte cu Preasfințitul Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Turnul Marii Uniri s-a construit în 2 ani în parteneriat cu Primăria Suceava și cu ajutorul tuturor celor care au contribuit la ridicarea acestui edificiu.
Veșnică pomenire eroilor neamului nostru și calde mulțumiri celor care au ajutat la ridicarea acestui monument și tuturor celor ce au participat la acest moment festiv!
Totodată, gândurile noastre de recunoștință se îndreaptă și spre cei plecați la Domnul, care ne-au susținut în demersul nostru, în frunte cu Înaltpreasfințitul Pimen, Părintele nostru Arhiepiscop.
Am ridicat acest monument în spiritul dragostei de neam și biserică, insuflată de bunicii mei care au luptat pentru România întregită.
“Am lucrat cu totii una și Dumnezeu au ajutat!” a transmis părintele Viorel Ioan Vârlan, preot paroh al Bisericii monument Nașterea Maicii Domnului.
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, care a participat la slujba de sfințire a Turnului Marii Uniri a transmis de asemenea că ”cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Tratatul de la Trianon din 04.06.1920, prin care s-a recunoscut ceea ce românii au stabilit la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia, respectiv înfăptuirea României Mari, s-a oficiat o slujbă de pomenire a tuturor eroilor la Turnul Unirii, monument realizat prin parteneriatul dintre municipalitatea suceveană și Parohia Nașterii Maicii Domnului din Suceava.
În anii viitori, când vom marca Ziua Eroilor, sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului, vom organiza ceremonii oficiale și la acest monument”. El a arătat că în asociere cu Curtea de Apel Suceava se va realiza și modernizarea parcării de lângă ansamblul monumental.