Ultima țigară l-a omorât la propriu pe un bărbat de 63 de ani din Prelipca. A adormit cu ea aprinsă iar casa i-a luat foc
Pompierii au intervenit în această dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o bucătărie de vară din satul Prelipca, orașul Salcea. Incendiul a fost anunțat în jurul orei 8.00. Au ars bunuri materiale din interiorul construcției cu o suprafață de aproximativ 40 metri pătrați – mobilier, textile și altele.
După localizarea incendiului, pompierii militari au pătruns în locuință unde, din nefericire, au identificat trupul carbonizat al proprietarului. Un bărbat de 63 de ani. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este efectul termic, generat de jarul nestins al unei țigări.
Please follow and like us: