UN AUTOTURISM A LUAT FOC DUPĂ CE ȘOFERUL, BEAT FIIND, A INTRAT ÎNTR-UN ȘANȚ

Azi, 19.08.2018, ora 02.25, Secția 8 Poliție Rurală Adâncata a fost sesizată prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că pe DC 54, din comuna Zvoriștea, arde un autoturism.
Polițiștii deplasați la faţa locului, au identificat într-un șanț de pe marginea DC 54, autoturismul unui localnic de 22 de ani care ardea.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că în timp ce conducea autoturismul pe DC 54, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, tânărul a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, intrând în șanț.
În urma impactului, autoturismul a luat foc, incendiul fiind stins de pompierii militari. Cauza probabilă a fost un scurt circuit electric.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. La spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ca va fi soluționat procedural.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *