Mopan Suceava
Evenimente

Un baci din Arghira – Preutești, dorind să scape de vegetația uscată, a dat foc plantației de salcâmi a unui vecin de tarla

Vineri după amiază, patrula din cadrul S.P.R. 12 Preuteşti a fost sesizată prin 112 de către un bărbat de 35 ani, din localitate despre faptul că a luat foc iarba uscată de pe o  suprafaţă de teren pe care are plantaţi puieţi de salcâm.

S-a stabilit că apelantul deține suprafaţă de 6000 mp, în tarlaua „La Movilă”, situată în extravilanul satului Arghira, comuna Preutești, iar pe o suprafaţă de 3600 mp are plantaţi un număr de 3000 puieţi salcâm, fiind în anul al doilea de vegetație.

În ziua de 24.04.2020, în jurul orei 15:30 a fost sunat de către o persoană din localitate, care l-a informat că V.Z.,  baci la o stână de pe tarla, a dat foc la iarba uscată din apropierea terenului său iar incendiul s-a extins pe suprafaţa de teren plantată cu salcâmi.

Când polițiștii au ajuns la faţa locului s-a constatat că incendiul a fost lichidat şi nu s-a putut stabili dacă puieţii de salcâm au fost afectaţi de incendiu, având în vedere că se află în faza de înmugurire. Pentru stabilirea pagubelor produse se va solicita părerea unui specialist silvic din cadrul Ocolului Silvic Fălticeni, în vederea stabilirii prejudiciului cauzat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „distrugere din culpă”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *