Un băiat de 15 ani din Mălini a fost lovit din spate de un șofer beat pe când mergea cu bicicleta

Sâmbătă seară, pe la ora 18,00, conducătorul auto Cătălin G., de 25 de ani, din comuna Slatina, în timp ce conducea autoturismul marca Opel Astra pe DJ 209 A, din direcția Mălini către Slatina, în localitatea Pâraie, comuna Mălini, într-o curbă la stânga, în apropierea Școlii Generale Pâraie, din cauza consumului de băuturi alcoolice, a acroșat cu roata din spate o bicicletă condusă de un minor de 15 ani, din comuna Mălini, care se deplasa pe partea dreaptă a părții carosabile, în aceeași direcție de mers.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, care a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Județean Suceava.

 Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au prelevat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul municipal Fălticeni.

 S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă

și conducere sub influența alcoolului.

                                   

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *