Mopan Suceava
Actualitate

Un băietan de 17 ani din Ciprian Porumbescu, cherchelit, a luat cheile mașinii familiei și a ieșit noaptea la plimbare prin sat. S-a răsturnat cu automobilul în șanț

Polițiștii biroului rutier al Poliției municipiului Suceava au fost anunțați astă noapte, după ora 2.00, că pe DJ178 G, în dreptul Bisericii Sfântul Dumitru din comuna  Ciprian Porumbescu, un autoturism Seat Ibiza este răsturnat în șanț.

Pe când polițiștii investigau evenimentul, la fața locului a ajuns Mihai S, de 49 ani, din localitate împreună cu fiul său minor, I.S., de 17 ani.  Acesta din urmă a recunoscut că a condus autoturismul marca Seat Ibiza, pe DJ178G, din localitatea Ciprian Porumbescu, iar într-o curbă la stânga, a pierdut controlul autoturismului, după care s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

El a arătat că a luat cheile autoturismului din casă, în timp ce tatăl său dormea, pentru a se plimba cu mașina prin sat.  A declarat faptul că nu a suferit vătămări corporale şi nu solicită intervenția echipajelor medicale pentru acordare de îngrijiri medicale.

S-a procedat la testarea minorului cu aparatul etilometru rezultând o concentrație de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele acestuia s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „furt în scop de folosinţă” , şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *