Un bărbat de 53 de ani, din Bosanci, a murit electrocutat, în timp ce executa reparații la acoperișul casei

Un bărbat din Bosanci a murit electrocutat, în timp ce executa reparații la acoperișul casei.  Împreună cu fratele său, monta carton bitumat pe acoperișul casei, iar la un moment dat a atins cu mâna cablul electric care alimenta locuința.

În nota poliției se arată că, la 29.07.2021, în jurul orei 14.40, bărbatul de 53 de ani, efectua activități gospodărești la domiciliul său din localitatea Bosanci unde monta carton bitumat la acoperișul locuinței împreună cu fratele său. Miron Dragoș se afla pe o scară metalică la o înălțime de circa 2 metri față de sol, când, la un moment dat, a atins cu mâna cablul de electricitate care alimenta locuința cu energie electrică, fapt ce a condus la electrocutarea sa.

Membrii familiei au solicitat intervenția unui echipaj medical care au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, însă la orele 15:55 s-a constatat decesul.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Judeţean Suceava în vederea efectuării necropsiei.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă”.

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *