Un bărbat de 54 de ani din Mitocu Dragomirnei, mort după ce i s-a făcut rău și a căzut de pe o scară

Ieri înainte de amiază, Secția 8 Poliție Rurală Adâncata a fost sesizată prin 112 despre faptul că un bărbat de 54 ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, aflându-se în grădina vecinei sale a căzut de pe o scară.

În urma cercetărilor s-a stabilit că bărbatul avea improvizat un sistem de irigație, care trecea prin curtea vecinei sale și care ducea la un teren agricol proprietate, aflat în vecinătatea locuinței acesteia.

În 22.05.2020, în jurul orei 11.00, omul s-a dus în grădina vecinei sale pentru a lipi sistemul de irigație, ce era montat la o înălțime de aproximativ 2,5 m de sol. S-a urcat pe o scară, iar la un moment dat a căzut pe sol și nu s-a mai ridicat.

Din discuțiile purtate cu vecina sa, aceasta a declarat faptul că l-a văzut pe bărbat că se clătina pe scară, după care a căzut la pământ și nu s-a mai ridicat. Văzând că acesta nu prezintă urme s-a apelat la 112 pentru a solicita ambulanța.

La fața locului s-a prezentat un echipaj de poliție, din cadrul S.P.R. 8 Adâncata și un echipaj ambulanțier, care a stabilit decesul bărbatului. Urmează a se efectua necropsia pentru a se stabili cauza decesului.

 

           

 

 

 

 

           

 

 

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *