Un bărbat de 58 de ani din Broșteni a murit după ce a căzut cu tot cu scară de pe acoperișul casei

La 25.09.2020, ora 15:42, lucrătorii Poliției orașului Broșteni, au fost sesizați că un bărbat a căzut de pe o scară în curtea acestuia și este inconștient.

Un echipaj al ambulanței sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare victimei timp de 70 minute fără rezultat pozitiv, constatându-se decesul.

Din verificările efectuate în cauză, s-a stabilit că bărbatul, în vârstă de 58 ani, s-a urcat pe o scară pentru a ajunge pe acoperișul casei. La scurt timp după aceasta, fiul său care se afla în interiorul clădirii a auzit un zgomot de căzătură și când s-a uitat pe fereastră a observat că tatăl său a căzut cu tot cu scară pe treptele din beton din fața casei.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Vatra Dornei în vederea efectuării autopsiei medico legale.

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *