Un bărbat din Fălticeni a ajuns la spital cu arsuri iar o femeie a suferit atac de panică după ce casa lor a luat foc, de la un scurtcircuit
Militarii Detașamentului de pompieri Fălticeni au intervenit în dimineața acestei zile, după ora 10.00, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din municipiul Fălticeni.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau în interiorul unei camere de locuit, cu pericol de propagare la întreaga locuință și la anexele gospodărești.
Până la sosirea pompierilor militari, proprietarii s-au auto-evacuat din casă. Bărbatul (în vârstă de 51 de ani) a suferit arsuri la nivelul feței, iar femeia, un atac de panică. De asemenea, ambii erau intoxicați cu fum.
Pompierii paramedici SMURD le-au acordat primul ajutor medical, iar un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, sosit în sprijin, l-a preluat pe bărbat și l-a transportat la spital, pentru tratament de specialitate. Femeia și-a revenit, ulterior, refuzând transportul la o unitate spitalicească.
Au ars obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, materiale textile, elemente de tâmplărie din PVC și altele. S-au degradat tencuieli și zugrăveli din interiorul casei.
Incendiul a izbucnit în sufrageria casei, iar cauza probabilă a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric defect.
Pompierii au lichidat incendiul și au salvat casa de locuit și anexele gospodărești, cu bunurile aferente.