Un bărbat din Frătăuții Vechi a ajuns în arest după ce a încălcat ordinul de protecție, întorcându-se în miez de noapte la domiciliu, după mașină

 La 01.12.2021, în jurul orelor 05:14, lucrătorii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au fost sesizați prin 112, de către o femeie de 50 ani din Frătăuții Vechi, cu privire la faptul că soțul său, numitul E.O. de 50 ani, a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa la data de 01.12.2021, la ora 01:00. Acesta a spart geamul termopan de la dormitor și a pătruns în locuința de domiciliu.

La fața locului, lucrătorii de poliție l-au găsit pe E.O.  Oniciuc în garajul locuinței, din comuna Frătăuții Vechi. Fiind întrebat cu privire la motivul pentru care s-a întors la locuința de domiciliu, acesta a declarat că a venit să își ia autoturismul proprietate personală.       

 În cauză s-a întocmit  dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție” și ”distrugere”.

În urma probatoriul administrat în cauză, s-a dispus continuarea urmăririi penale față de E.O. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție”.

Prin ordonanța organului de cercetare al poliției judiciare din data de 01.12.2021, s-a dispus măsura reținerii preventive  a bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ..

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *