Un bărbat din Grănicești ajuns beat acasă, a făcut scandal și a spart ușa cu capul, ajungând la spital cu răni serioase

Sâmbătă seară, după ora 23.00, lucrătorii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți au fost sesizați prin 112 de către un bărbat din comuna Grănicești, despre faptul că fratele său Daniel D. a provocat scandal la domiciliul părinților.

În jurul orei 23.00, Daniel D., după ce a consumat băuturi alcoolice la un bar din localitate, a revenit la domiciliu, intr-o stare avansată de ebrietate, unde a provocat scandal. Mama acestuia, speriată,  l-a chemat pe alt fiu al său, să o apere. Fiind în stare avansată de ebrietate și agitat, Daniel D. a declarat că va părăsi casa, însă în momentul în care a ajuns la ieșire a lovit geamul ușii cu capul, distrugând un ochi din sticlă, provocându-și în același timp leziuni fizice la nas și la cap.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj de pe ambulanță care l-a transportat pe Daniel D. la Spitalul Municipal Rădăuți, iar în urma examinării acestuia s-a stabilit diagnosticul de „traumatism cranio-facial, multiple plăgi nazale, traumatism tempoparietal drept”.

 S-a stabilit și un prejudiciu rezultat din spargelea ușii cu capul de către bărbatul turmentat, acesta fiind estimat la 100 lei.

S-a întocmit cu privire la săvârşirea infracțiunilor de distrugere, vătămare corporală din culpă și amenințare.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *