Mopan Suceava
Actualitate

Un bărbat din Salcea s-a sinucis, curentându-se cu două fire electrice legate de mâini

Luni dimineață, lucrătorii din cadrul Poliției Orașului Salcea, I.P.J. Suceava, au fost sesizați prin 112 despre faptul că Vasile D. din localitate, a fost găsit în stare de inconștiență, în fața porții caei în care locuiește.

Polițiștii au identificat cadavrul lui Vasile D., persoană cunoscută cu afecțiuni psihice. Acesta se afla întins pe spate cu un prelungitor în zona pieptului și cu două fire de electricitate legate de ambele mâini, fire ce erau conectate la prelungitorul mai sus amintit. Polițiștii au constatat că bărbatul și-a pregătit sinuciderea, în sensul că  a desfășurat activități premergătoare, respectiv a desfăcut cele două fire ale prelungitorului, găsindu-se resturi din cablu în locuința acestuia, iar ulterior a cuplat un alt prelungitor la una din prizele locuinței, după care l-a extins până în fața porții. În locul în care a fost găsit cadavrul, Vasile D. și-a legat cele două fire electrice în jurul mâinilor și mai apoi le-a cuplat la prelungitorul ce era conectat la curent electric, punându-și astfel capăt vieții.

În locuință nu au fost constatate urme de răvășire, fiind doar dezordine, iar în urma discuțiilor purtate cu familia, s-a aflat că bărbatul nu deținea sume de bani în locuință, acesta având o pensie mică și nu avea prieteni care să-l viziteze, suferind de mai multe afecțiuni. Vecinii victimei au declarat că nu au văzut persoane suspecte în jurul locuinței acestuia și nu au auzit zgomote  în seara dinaintea decesului. Pe corpul persoanei decedate nu au fost identificate urme de violență.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”, care va fi soluționat procedural prin unitatea de parchet competentă.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *